|
Polițiștii vor patrula din nou străzile, pentru a vedea cum sînt respectate măsurile anti-Covid
Polițiștii vor patrula din nou în adiacentul piețelor comerciale în locurile de acces public, zone de agrement, stații și autogări și vor interveni solicitînd cetățenilor să respecte măsurile de protecție, iar șoferilor de transport public să limiteze numărul de persoane pentru a preveni răspîndirea COVID-19.
Decizia a fost luată după ce Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică a hotărît prelungirea stării de urgență în sănătate publică pînă la 15 aprilie, comunică moldpres.md.
Potrivit poliției, în următoarea perioadă se va supraveghea și activitatea agenților economici și se va interveni cu aplicarea amenzilor în cazul de nerespectare a măsurilor de restricție.
Conform sursei citate, de la începutul anului curent, poliția a întocmit 3 522 de procese verbale, iar amenzile aplicate depășesc suma de 4 milioane de lei.
Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică pînă la 15 aprilie 2021. Astfel, începînd cu 17 februarie 2021, se sistează activitatea centrelor comerciale la nivel național în zilele de sîmbăta și duminică. De asemenea, se restricționează, în perioada 17 februarie - 1 martie 2021 inclusiv, activitatea piețelor comerciale, care se va desfășura doar în zilele de marți, joi și sîmbăta, cu excepția piețelor agricole
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 2385 locuitori
Bumbăta este un sat şi comună din raionul Ungheni. Bumbăta este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ungheni și la 87 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2385 de oameni. Satul Bumbăta a fost menționat documentar în anul 1437.
Comments
(0)