|
Andrian Candu este un mincinos și un criminal?
Liderul grupului parlamentar "Pro Moldova", ex-speakerul parlamentului, Andrian Candu, este unul dintre vinovații în situația expulzării profesorilor turci de la liceul Orizon pe 6 septembrie 2018. Experții și jurnaliștii au numit false multe declarații de-ale lui pe marginea acestui caz, comparîndu-le lor cu datele din hotărîrea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care, ulterior, nu numai că a declarat Moldova vinovată de încălcarea drepturilor învățătorilor turci expulzați din țară, dar și, după cum s-a dovedit, pe parcursul anchetei a prins cu minciuna autoritățile moldovenești.
În special, ediția Newsmaker.md a comparat concluziile CEDO cu declarații despre acest caz a politicienilor moldoveni și instituțiilor statului, și a găsit cel puțin cinci exemple evidente de minciună, iar în trei cazuri, minciuna a venit din partea lui Andrian Candu.
Astfel, Adrian Candu, după reținerea și expulzarea profesorilor turci, a mințit că dosarul împotriva acestor profesori a fost investigat de ani de zile. El a declarat că "acesta este un caz de rezonanță, dar autoritățile trebuie să monitorizeze securitatea cetățenilor săi și a țării, deoarece această responsabilitate se află pe umerii lor", subliniind că "acest dosar a fost investigat în ultimii doi sau trei ani, în colaborare cu serviciile secrete din exterior".
Însău toate acestea, potrivit concluziilor CEDO, în iunie 2018 Procuratura moldovenească a informat profesorii turci că în privința lor nu se efectuează careva investigații penale. Procuratura a comunicat despre aceasta în legătură cu faptul că cu cîteva luni înainte de expulzare, în iunie 2018, cinci din cei șapte profesori expulzați au depus cererea de azil în Moldova.
De asemenea, falsă a fost numită și declarația lui Andrian Candu că la expulzarea profesorilor turci au fost respectate toate procedurile legale.
Avînd în vedere circumstanțele dosarului și viteza cu care au acționat autoritățile moldovenești", CEDO a decis că arestarea profesorilor din rețeaua de licee moldo-turce Orizont a fost ilegală, și, în general, nu era necesară. Acest arest, după cum se subliniază în decizia CEDO, a dus la transferul ilegal de persoane din Moldova în Turcia, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului internațional.
Referitor la transfer, CEDO a menționat că la Aeroportul Chișinău profesorii erau așteptați evident de un "charter special", care "imediat" i-a dus în Turcia, deși procedura standard de extrădare presupune expulzarea cu un zbor obișnuit.
Mai mult decît atît, după cum se subliniază în decizia CEDO, "autoritățile moldovenești nu numai că nu le-au oferit solicitanților posibilitatea de a alege țara de expulzare, dar i-au transmis intenționat direct în mîinile autorităților turce".
"Persoana, în privința căreia vor să întreprindă măsuri bazate pe protecția securității naționale, trebuie să aibă posibilitatea de a contesta aceste măsuri la un organ independent", a subliniat Curtea Europeană. Profesorii de la Liceul Orizont nu au avut această posibilitate.
O altă minciună a lui Andrian Candu a fost faptul că, potrivit declarației sale, expulzarea profesorilor turci din Moldova nu are vreo legătură nici cu președintele turc Recep Erdogan, nici cu persoana publică turcă, Fethullah Gulen.
Cu toate acestea, textul comunicatului de presă al CEDO privind decizia în acest dosar a avut următorul titlu: "Extrădarea a cinci învățători din cauza presupuselor legături cu mișcarea lui Gulen contravine Convenției [privind protecția drepturilor omului]". În scurta descriere a cazului, CEDO anunță că este vorba despre extrădarea a cinci cetățeni turci, solicitată de autoritățile turcești din cauza presupuselor legături cu mișcarea lui Fethullah Gulen".
În descrierea cazului se mai menționează că, după lovitura de stat militară eșuată din Turcia în iulie 2016, Ambasadorul Turciei în Moldova a acuzat rețeaua de licee Orizont de legături cu Fethullah Gulen, pe care autoritățile Turciei îl acuză de tentativa de organizare a loviturii de stat. Ambasadorul turc a acuzat profesorii liceului de terorism.
Ocupînd anterior funcția de președinte al comisiei parlamentare pentru securitate națională, Chiril Moțpan a declarant, în cadrul unei conferințe de presă, că decizia de expulzare a celor șapte profesori de la liceul Orizont a fost luată de fostul director adjunct al Serviciului de informații și securitate (SIS), Alexandru Baltaga, la indicația orală a șefului de atunci a SIS, Vasile Botnari. Totodată, după cum a subliniat Chiril Moțpan, despre operațiunea SIS nu putea să nu cunoască spicherul de atunci al Parlamentului, Andrian Candu.
Moțpan a relatat că, potrivit legii privind activitatea antiteroristă, prevenirea și combaterea terorismului este coordonată de președintele Parlamentului. "În acea perioadă, această funcție era deținută de Andrian Candu. Cu alte cuvinte, Candu nu putea să nu știe ce s-a întîmplat în acele zile triste de început de septembrie. Iar operațiunea de expulzare a presupușilor teroriști nu putea fi efectuată fără acordul președintelui Parlamentului", a declarat Chiril Moțpan.
Potrivit lui, la 6 septembrie 2018, în Moldova a avut loc o răpire obișnuită de oameni - o infracțiune comisă cu implicarea reprezentanților structurilor de stat. Astfel, putem trage concluzia că Andrian Candu a fost unul dintre participanții săi.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1925
- Populația:
- 1300 locuitori
Frunză este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Uiutnoe, Frunză, Andriaşevca Nouă, Andriaşevca Veche, Novosaviţcaia, Novocotovsc, Prioziornoe. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Slobozia și la 99 km de Chișinău. Populaţia satului Frunză alcătuia 1300 de oameni în anul 2006. Satul Frunză a fost înființat în anul 1925.
Comments
(0)