|
Mulțumesc, UE! Mulțumesc, Rusia! Mulțumesc, SUA!
Vineri, 14 iunie, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin și-a exprimat în mod clar și sigur sprijinul pentru coaliția de guvernămînt PSRM - ACUM, formată la 8 iunie.
Înainte de aceasta, la începutul săptămînii, cele mai mari țări din Europa și-au exprimat unanim susținerea coaliției de guvernămînt, iar mai apoi și Uniunea Europeană. Toată lumea aștepta sprijin din partea Statelor Unite ale Americii. În redacția www.noi.md pînă înultimul moment au existat unele îndoieli că SUA ar susține noua coaliție de guvernămînt, dar, totuși, luînd în considerație tradițiile democratice ale acestei mari țări, am sperat ca aceasta să ia o decizie în favoarea poporului moldovenesc.
Astăzi, Departamentul de Stat al SUA și-a exprimat în mod clar și direct sprijinul pentru noua coaliție de guvernare. Evident, diplomații americani au trebuit să se ocupe de anumite obligații ale administrației Obama față de liderii democraților moldoveni, de aceea a avut loc această întîrziere.
Este evident faptul că un rol important în poziția Americii l-a avut ambasadorul SUA în Republica Moldova, Derek J. Hogan, care, în scurta sa perioadă de ședere, a înțeles conflictele politice ale țării noastre, a luat o poziție în interesul poporului moldovenesc și a reușit să o apere.
Acesta este un început bun al colaborării dintre cei mai influenți jucători ai lumii. Sperăm că următorul proiect comun al acestor țări va fi reintegrarea țării noastre cu Transnistria. Mulțumesc, Europa! Mulțumesc, Rusia! Mulțumesc, America!
Source:
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Революционный способ создания диких лесов в Шотландии (Видео)
- Здоровье начинается в кишечнике
- Вот почему тысячи японок пьют настой чайного гриба в обязательном порядке (+Видео)
- Тропический съедобный лес в пустыне (Видео)
- Масло чёрного тмина помогает справиться с раковыми клетками
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1528
- Populația:
- 2791 locuitori
Suruceni este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Suruceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Ialoveni și la 25 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2791 de oameni. Satul Suruceni a fost menționat documentar în anul 1528.
Comments
(0)