21 june 2012, 11:10 Moldovan reality views 3319
21 june 2012, 11:10 Moldovan reality views 3319

În Germania se desfăşoară conferinţa "Promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean"

n oraşul german Rottach-Egern se desfăşoară conferinţa la nivel înalt "Promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean" organizată de OSCE, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Executivului.

Evenimentul este organizat sub egida OSCE, cu sprijinul Irlandei, care exercită preşedinţia OSCE şi al Guvernului german. Printre participanţi se numără negociatorii politici, şefii grupurilor de lucru sectoriale de la Chișinău şi Tiraspol, reprezentanţii formatului "5+2" şi alţi actori internaţionali antrenaţi în rezolvarea conflictului. De asemenea, la eveniment participă Prim-ministrul Vlad Filat şi liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, care înainte de deschiderea conferinţei au făcut o plimbare în parcul din apropierea edificiului unde se desfăşoară conferinţa.

În cuvîntul său de salut, Prim-ministrul Vlad Filat a menţionat că, în ultima perioadă, s-au întreprins acţiuni importante în procesul de reglementare a problemei transnistrene. În mod special, Premierul s-a referit la reluarea procesului de negocieri, adoptarea principiilor şi procedurilor ce stau la baza acestor negocieri, dar şi aprobarea unei agende clare în acest sens.

"Aceste performanţe reprezintă rezultatul eforturilor comune depuse de către Chișinău şi Tiraspol cu sprijinul partenerilor internaţionali", a spus Prim-ministrul.

Premierul a opinat că progresul înregistrat în procesul de reglementare se datorează în egală măsură deschiderii manifestate de către autorităţile moldoveneşti, schimbării conducerii de la Tiraspol, dorinţei de a îmbunătăţi viaţa oamenilor de pe cele două maluri ale Nistrului, dar şi relaţiilor bune stabilite între părţile implicate în procesul de reglementare.

Vlad Filat a subliniat că toate înţelegerile, convenite pînă la această perioadă cu Evgheni Şevciuk, au fost realizate cu succes.

"Printre cele mai relevante realizări se numără: decizia privind reluarea activităţii grupurilor de lucru pentru măsurile de consolidare a încrederii între cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului, facilitarea circulaţiei oamenilor în perioada sărbătorilor pascale, organizarea odihnei copiilor în tabere de vară etc. Un succes incontestabil este şi reluarea circulaţiei transportului feroviar care traversează şi regiunea transnistreană", a precizat Prim-ministrul.

Premierul a exprimat convingerea că o asemenea abordare a problemelor va contribui la crearea condiţiilor necesare pentru examinarea unor probleme mai complicate, care s-au acumulat pe parcursul anilor, şi ridicarea procesului de negocieri la un nivel mai înalt.

Vlad Filat a subliniat că există încă multe probleme nesoluţionate, printre acestea Premierul a menţionat problema asigurării circulaţiei libere a oamenilor şi mărfurilor, restabilirea legăturii telefonice şi infrastructurii, examinarea problemelor din Zona de securitate etc.

"Acum este important să facem o analiză a rezultatelor obţinute, să estimăm gradul de realizare a sarcinilor trasate, identificînd momentele slabe şi însuşind lecţiile respective să asigurăm şi în continuare acelaşi ritm, sau chiar să-l sporim, şi să acţionăm mai activ şi eficient în această direcţie", a declarat Prim-ministrul.

În acest context, Premierul a apreciat organizarea de către OSCE şi Germania a Conferinţei, care este o platformă bună pentru discuţii unde pot fi lansate idei noi şi proiecte. Vlad Filat s-a arătat încrezător că participanţii la conferinţă vor contribui, prin consultări şi sfaturi, la sporirea măsurilor de încredere, dar şi la pregătirea pentru următoarea etapă de negocieri în formatul "5+2".

Premierul a adresat felicitări Ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov, cu ocazia zilei de naştere care o serbează astăzi, 20 iunie, dar şi lui Evgheni Şevciuk, care şi-a sărbători ziua de naştere ieri, 19 iunie.

La rîndul său, Evgheni Şevciuk a mulţumit organizatorilor evenimentului, apreciind nivelul înalt de organizare al acestei conferinţe. El a menţionat progresul înregistrat în procesul de negocieri şi a accentuat că în această situaţie este necesar de a construi nu de a distruge. Liderul de la Tiraspol s-a arătat încrezător că mai multe probleme existente pot fi soluţionate şi a pledat pentru înlăturarea barierelor artificiale în soluţionarea acestora. Evgheni Şevciuk a opinat că toţi participanţii la procesul de reglementare sînt gata pentru colaborare.

Ambasadoarea Jennifer Brush, şef al Misiunii OSCE în Moldova, a salutat participanţii la conferinţă şi şi-a exprimat certitudinea că evenimentul este unul util şi va contribui la avansarea în procesul de consolidare a încrederii.

Reprezentantul special pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală în cadrul Ministerului Afacerilor Externe german, Patricia Flor, a transmis tuturor salutări din partea Ministrului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Guido Westerwelle. Ea s-a arătat impresionată de nivelul înalt al conferinţei, precum şi de progresul înregistrat în procesul de negocieri în ultima perioadă. Patricia Flor a declarat că Germania va continua să susţină procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi de consolidare a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului.

Conferinţa "Promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean" se va desfăşura pînă pe data de 23 iunie.

 

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1806
Populația:
2248 locuitori

Burlăceni este un sat şi comună din raionul Cahul. Din componenţa comunei fac parte localităţile Greceni și Burlăceni. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Cahul și la 187 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2248 de oameni. Satul Burlăceni a fost menționat documentar în anul 1806.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.