10 april 2018, 15:30 Moldovan reality views 8136
Numărul tinerilor încorporați în Armata Națională va fi redus
10 april 2018, 15:30 Moldovan reality views 8136

Numărul tinerilor încorporați în Armata Națională va fi redus

Numărul tinerilor înrolați în Armata Națională în perioada octombrie 2018-ianuarie 2019 va fi redus cu 400 față de perioada precedentă de încorporare, iar a recruților pentru Trupele de Carabinieri cu 200, în contextul profesionalizării armatei. Guvernul a aprobat hotărîrea prin care a fost stabilită sarcina de încorporare în serviciul militar în termen până la 800 de recruți în Armata Națională și 400 de recruți în Trupele de Carabinieri.

Potrivit Ministerului Apărării, în perioada aprilie-iulie 2018 sarcina de încorporare pentru Armata Națională a fost de până 1 200 recruți, iar pentru Trupele de Carabinieri – de până la 600 recruți.

Autoritățile intenționează să reducă treptat numărul tinerilor înrolați în Armata Națională, cu scopul de a renunța definitiv la serviciul militar obligatoriu începînd cu anul 2021.

Anterior, Ministerul Apărării menționa că „Planul de acțiuni privind profesionalizarea Armatei Naţionale prevede eliminarea treptată a serviciului militar obligatoriu. Implementarea planului de acţiuni respectiv va fi iniţiată odată cu demararea următoarei campanii de încorporare din toamna anului curent. Reducerea numărului de soldaţi în termen vine în favoarea creşterii numărului de militari profesionişti, angajaţi în bază de contract".

Cabinetul de miniștri a mai decis eliberarea din serviciul militar şi trecerea în rezerva Forţelor Armate în lunile octombrie 2018–ianuarie 2019 a militarilor care au fost încorporaţi în serviciul militar în termen în lunile octombrie 2017–ianuarie 2018, iar în octombrie 2018 – militarii care au fost încorporaţi în serviciul militar cu termen redus în iulie același an.

Source: moldpres.md

Keywords:

armata , tineret

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1908
Populația:
1074 locuitori

Bîc este un sat din cadrul comunei Bubuieci, municipiul Chișinău. Satul are o suprafaţă de circa 0.54 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 5.55 km. Localitatea se află la distanța de 3 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 1074 de oameni. Satul Bîc a fost înființat în anul 1908.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.