Realizarea agendei de promovare agresivă a homosexualismului în Moldova ia amploare
Foto: inprofunzime.md |
Contrar asigurărilor date de liderii AIE înaintea votării controversatei legi cu privire la asigurarea egalităţii de ieri, 28 mai 2012, căsătoriile în Moldova ar putea deveni, de fapt, o uniune între persoane de același sex.
Acest lucru a devenit posibil ca urmare a deciziei Curții de Apel Chișinău, care le permite persoanelor care se consideră transsexuali, adică de sex opus, de a legaliza juridic aceste modificări, fără vreo modificare fizică, relatează MOLDNEWS.
Altfel spus, orice cetățean al Republicii Moldova, fără intervenții chirurgicale, își poate schimba juridic sexul în actele oficiale.
Inițiatorul recursului în instanţa de judecată a fost organizația "Geder Doc-M" care a atacat decizia primei instanțe din 9 februarie, prin care s-a stabilit că Oficiul Stării Civile a avut temei pentru a refuza schimbarea documentelor cu indicarea sexului dorit.
Organizația neguvernamentală a menționat că "operația chirurgicală este un pas opțional în reorientarea gender după cum confirmă și Ministerul Sănătății. Este o procedură costisitoare cu o durata lungă de reabilitare și nu toate tipurile de operații chirurgicale sînt accesibile pe teritoriul Republicii Moldova".
Astfel, odată cu aplicarea prevederilor Legii privind asigurarea egalității și odată cu decizia Curții de Apel Chișinău în Moldova, într-un timp record au fost puse bazele homosexualizării societății.
Respectiv homosexualii și relațiile dintre aceștia sînt protejate de lege, căsătoriile homosexualilor devin o realitate, iar adopția copiilor de către astfel de „familii” devine o chestiune tehnică.
În concluzie, constatăm că adoptarea și promulgarea, într-un timp record a controversatei legi, decizia Curții de Apel Chișinău nu fac altceva decît să confirme temerile deputatului Valeriu Ghileţchi privind existența unei agendei ample de promovare agresivă a homosexualismului în Republica Moldova.
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1706
- Populația:
- 4496 locuitori
Sălcuţa este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Sălcuţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Căușeni și la 87 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4496 de oameni. Satul Sălcuţa a fost menționat documentar în anul 1706.
Comments
(1)