|
Numărul de locuințe date în folosință a scăzut
Numărul de locuințe date în folosință a scăzut cu 25,6 la sută, în primul trimestru al anului 2018, față de perioada similară a anului precedent, cînd s-a înregistrat o creștere de două ori față de ianuarie-martie 2016.
Biroul Național de Statistică anunță că în primele trei luni ale acestui ani au fost date în folosință 1119 apartamente și case de locuit, informează MOLDPRES.
Experții din domeniul imobiliar explică această scădere considerabilă prin suprasaturarea pieței. S-au redus esențial investițiile în imobilul locativ ale cetățenilor Republicii Moldova care muncesc peste hotare. Totodată, economiștii apreciază că un impuls asupra construcțiilor de locuințe îl va avea programul "Prima Casă", lansat de Guvern, care se estimează că va deveni tot mai solicitat.
Statisticile mai relevă că, deși numărul apartamentelor date în folosință a scăzut dramatic în primul trimestru, cu 42,9 la sută, reducerea fiind consemnată în special în mediul urban, în ianuarie-martie curent au fost date în folosință 364 de case individuale de locuit, cu 7,6 la sută mai mult decît în perioada respectivă a anului precedent.
După mediul de rezidenţă, ponderea cea mai mare a locuinţelor date în folosință s-a înregistrat în mediul urban – 978 de locuințe, în descreştere cu 30,4 la sută faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-martie 2017. În mediul rural au fost finisate 141 de locuințe, cu 4,9 la sută mai mult faţă de primul trimestru al anului trecut.
În profil regional, se înregistrează scădere în municipiul Chişinău şi UTA Găgăuzia cu 36,4 la sută şi respectiv cu 5,9 la sută, în timp ce în regiunile Nord și Centru au fost consemnate creșteri de peste 10 la sută, iar în regiunea Sud – de 66,8 la sută.
În ultimii zece ani, procurarea unui apartament pentru o familie din Republica Moldova a devenit de trei ori mai accesibilă. Astfel, dacă în 2008 pentru procurarea unui apartament confortabil de 70 metri pătrați cheltuielile se ridicau la 30,6 salarii medii anuale, atunci în 2017 pentru aceasta este nevoie de doar 11,2 salarii medii anuale, estimează experții IDIS „Viitorul". Această reducere se datorează atît scăderii prețurilor apartamentelor, cît și creșterii salariului mediu pe economie.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1604
- Populația:
- 2157 locuitori
Selişte este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Mana, Lucăşeuca și Selişte. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Orhei și la 53 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2157 de oameni. Satul Seliște a fost menționat documentar în anul 1604.
Comments
(0)