03 january 2012, 14:25 Moldovan reality views 2946
03 january 2012, 14:25 Moldovan reality views 2946

Chişinăul a refuzat să recunoască Tiraspolul ca parte egală la negocieri

În cadrul celei de-a doua runde de consultări oficiale în format „5+2” privind reglementarea diferendului transnistrean, care s-a desfăşurat la Dublin, părţile au reuşit să ajungă la unele compromise, însă careva avansări importante nu s-au produs.

Şefa aşa numitului departamentului de externe de la Tiraspol, Nina Ştanski, a anunţat că partea moldovenească nu a acceptat să fixeze principiul egalităţii părţilor în cadrul procesului de negocieri, chiar dacă ceilalţi participanţi au aprobat această propunere, considerînd că acest principiu va fi unul de bază pentru un dialog constructiv. „Părţile nu au reuşit să convină asupra semnării documentului privind principiile şi procedurile de negociere. Continuarea discuţiilor privind documentul respectiv va urma în cadrul rundei următoare”, a declarat Ştanski, citată de „Novîi Reghion”.

Pe de altă parte, Ştanski a menţionat că la Dublin „s-a convenit asupra principiului de îndeplinire a înţelegerilor dintre cele două părţi”. De asemenea, partea moldovenească a acceptat poziţia părţii transnistrene, potrivit căreia, „documentele elaborate urmează să fie semnate de părţi conform procedurii stabilite”.


Sursa: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1828
Populația:
884 locuitori

Iserlia este un sat şi comună din raionul Basarabeasca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ivanovca, Carabiber, Bogdanovca și Iserlia. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Basarabeasca și la 91 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 884 de oameni. Satul Iserlia a fost întemeiat în anul 1828.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.