05 february 2017, 14:20 Moldovan reality views 3447
FMI a aprobat o nouă tranşă de finanţare pentru Moldova
05 february 2017, 14:20 Moldovan reality views 3447

FMI a aprobat o nouă tranşă de finanţare pentru Moldova

Moldova poate accesa o nouă tranşă în mărime de 21,5 milioane de dolari, din programul de creditare de aproape 179 de milioane de dolari, oferit de Fondul Monetar Internaţional.

Boardul executiv al organizaţiei a aprobat primul raport de evaluare al programului, care confirmă că ţara noastră a revenit la creşterea economică, iar priorităţile autorităţilor sunt concentrate pe asigurarea unui management stabil al economiei.

Directorii Fondului mai constată că acţiunile de redresare a sectorului financiar şi reformele structurale avansează.

Aceste eforturi au dus la consolidarea stabilităţii financiare şi revenirea la trendul de creştere economică.

Estimările FMI arată că economia Moldovei va spori cu 4,5 la sută în 2017.

Ritmul este mai mare decât a fost prognozat anterior.

Reprezentanţii FMI menţionează că în sectorul bancar s-au înregistrat progrese în consolidarea guvernanței bancare și îmbunătățirea transparenței acționarilor. Acestea, dar şi consolidarea cadrelor de reglementare şi supraveghere sunt esențiale pentru creșterea și dezvoltarea pe termen lung.

Raportul FMI arată totodată că politica monetară a BNM este concentrată asupra menținerii stabilității prețurilor în contextul fluctuaţiilor de curs.

În ceea ce priveşte bugetul pentru anul 2017 și cadrul bugetar pe termen mediu, acestea sunt în concordanță cu obiectivele programului, axându-se prioritar pe consolidarea veniturilor și eficientizarea şi prioritizarea cheltuielilor.

Specialiştii FMI menţionează şi eforturile autorităţilor de la Chişinău privind reglementarea politicilor tarifare din domeniul energetic. Totodată, experţii FMI apreciază acţiunile guvernării în implementarea strategiei de reducere a sărăciei şi asigurarea unei vieţi decente pentru populaţie.

Moldova a semnat un nou program cu Fondul Monetar Internaţional în noiembrie 2016.

Source: www.publika.md

Keywords:

FMI , finantare , bani , credit

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1604
Populaţia:
1458 locuitori

Cuizăuca este un sat şi comună din raionul Rezina. Este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanţă de 27 km de oraşul Rezina şi la 71 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1458 de oameni. Este menţionat documentar la 25 februarie 1604.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.