13 february 2017, 11:00 Moldovan reality views 8327
Tichetele de masă: bonus, schemă sau înșelarea electoratului?
13 february 2017, 11:00 Moldovan reality views 8327

Tichetele de masă: bonus, schemă sau înșelarea electoratului?

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a prezentat o inițiativă legislativă ce prevede introducerea tichetelor de masă din contul angajatorului. 

Potrivit lui, acestea vor fi eliberate în calitate de adaos la salariu și nu vor fi impozitate. Invocînd exemplul altor țări, unde este aplicată această practică la întreprinderi, spicherul și-a exprimat speranța că acest sistem va contribui la reducerea economiei subterane și va stimula antreprenorii să renunțe la salariile în plic. Însă experții nu cred în succesul soluționării problemei salariilor în plic în acest mod, iar mediul de afaceri consideră că trebuie de gîndit la sporirea productivității muncii în complex.
 
Alimentația în baza tichetelor: doar avantaje
 
OMS avertizează că în lumea contemporană omenirea este vulnerabilă în fața factorilor de risc, precum activitatea fizică insuficientă, acțiunea fumului de țigară, consumul nociv de alcool, precum și alimentația nesănătoasă, ce favorizează dezvoltarea bolilor infecțioase. Potrivit OMS, anume alimentația în complex cu modul de viață, creează 50% din condiții ce afectează sănătatea națiunii. Astfel, anume populația sănătoasă poate asigura o economie competitivă puternică, cu o productivitate a muncii înaltă. Iar măsura principală ce permite sporirea productivității muncii prin îmbunătățirea calității vieții este asigurarea angajaților cu hrană, deoarece anume o populație activă sănătoasă este locomotiva creșterii economiei, menționează OMS.
 
Prezentîndu-și proiectul de lege, Candu, a atras atenția, în primul rînd, la faptul că țara are nevoie de cadre calificate, stabilind principalele priorități ce vor permite susținerea specialiștilor pe piața muncii din Moldova. În primul rînd, angajatorul va putea beneficia de un regim fiscal special. Totodată, tichetele utilizate doar pentru procurarea produselor alimentare nu sînt supuse impozitului pe profit și sînt scutite de achitarea plăților în fondul social, atît din partea angajatorului, cît și a angajatului.
 
Autorul proiectului susține că angajatorul, chiar și la cea mai mare dorință, nu va putea reduce salariul din contul dreptului de a procura alimente în baza tichetelor. Totodată, Candu consideră că angajatorul va activa în condiții fiscale favorabile, deoarece tichetele vor deveni un instrument de reducere a plăților fiscale și de motivare suplimentară a angajaților. Totodată, tichetele de masă vor majora capacitatea de cumpărare a angajaților, precum și vor deveni pentru ei un mijloc de sporire a bunăstării, calității vieții și sănătății.
 
Reiese că odată cu apariția tichetelor se va îmbunătăți alimentația angajaților companiei sau mai exact aceasta va fi mai variată, cu 45 de lei pe zi. Toate acestea sună bizar și nu chiar etic, dacă ne închipuim ce înseamnă „ameliorarea bunăstării și sănătății oamenilor”. De asemenea, președintele Parlamentului este convins că inițiativa lui va conduce la majorarea veniturilor la bugetul de stat. Adică cumpărăturile oamenilor vor trece pe la casă, iar acest fapt va conduce la creșterea consumului.
 
Legea nu este obligatorie și va funcționa doar pentru cei care vor dori să o aplice. Iar cei care au vrut le-au asigurat demult angajaților tichete de masă. Rămîne la discreția conducerii companiei, care, testînd acest sistem, poate renunța la el în orice clipă.
 
Unde sînt mai gustoase bucatele
 
Pentru unii principalul criteriu la alegerea locului de muncă sînt salariul, creșterea profesională și de carieră. Iar pentru alții problema organizării meselor pentru angajați este decisivă, mai ales la întreprinderi, pentru a nu pierde timpul în căutarea unei cafenele, cantine sau magazin, pentru a lua masa. De aceea, mulți dintre cei care își caută un loc de muncă se gîndesc ca ora mesei să nu le aducă dureri de cap, dar să le asigure o alimentație complexă. Dar și companiile care vor recurge la această măsură trebuie să înțeleagă că vor trebui să suporte cheltuieli pentru infrastructură, adică pentru outsourcing sau pentru propria cantină. Aceasta este o parte a medaliei.
 
Președintele partidului „Casa noastră – Moldova”, Grigore Petrenco, a presupus că în spatele susținerii suplimentare a angajatului, pe care o va achita angajatorul, se ascunde o nouă schemă de corupție. 
 
- Vor apărea operatori-intermediari, care vor încheia contracte cu întreprinderile și agenții economici din cadrul sistemului alimentației publice și vor obține un anumit procent din asta. Dacă angajatul nu va cheltui pe zi toți cei 45 de lei, el nu va primi rest, iar suma rămasă o va prelua intermediarul-operator. Dar nici nu va putea mînca cu un leu mai mult, a spus liderul partidului.
 
De asemenea, ex-deputatul a menționat că ar putea apărea dificultăți și la obținerea licenței pentru acest gen de activitate, deoarece există probabilitatea că în toată țara vor exista doar 2-3 operatori. În opinia lui Petrenco, acesta est un proiect antisocial și o nouă schemă de parazitare, cu un flux bănesc estimat la 1 miliard de lei.
 
Tichete în locul salariului?
 
Și membrul „Partidului nostru”, Dumitru Ciubașenco, are dubii referitoare la bunele intenții ale democraților, menționînd că Andrian Candu a propus introducerea în Moldova a quasi-banilor – tichetele de masă, pe care angajatorii le-ar putea elibera angajaților în contul salariului. „Dacă au reușit să treacă schema cu furtul miliardului, atunci e ridicol să spunem că nu va trece o schemă cu niște tichete alimentare. Și ei vor putea inventa o schemă de spălare, de transformare în bani cash și de evaziune fiscală”, a comentat el pe o rețea de socializare.
 
Politologul și economistul Victor Ciobanu a atras atenția asupra faptului că o asemenea prevedere a existat și în Codul fiscal, care, din motive necunoscute, a fost sistată, iar ulterior prezentată drept un proiect separat. În opinia lui, la orizont se văd alegerile parlamentare, preconizate pentru toamna anului 2018, de aceea, introducerea tichetelor de masă poate fi calificată drept un populism ieftin. Deoarece lucrurile în economie merg prost, în locul majorării salariilor, oamenii sînt înșelați cu ajutorul tichetelor.
 
Ciobanu consideră că e puțin probabil că această inițiativă va avea efectul scontat, ținînd cont de caracterul ei neobligatoriu. Ar fi fost mai corect să le ofere angajaților posibilitatea de a alege modul de a-și primi banii – sub forma tichetelor de masă sau ca adaos la salariu.
 
Mediul de afaceri nu are cum înțelege

Președintele Clubului oamenilor de afaceri „Timpul”, Igor Crapivca, a menționat pentru NOI.md că businessul are sarcini mai actuale decît tichetele de masă.

- Mi se pare că domnul Candu trebuie să se preocupe de subiecte de altă natură, susține interlocutorul. La noi e o debandadă cu împovărarea fondului salarizării pentru activitățile legale, ce constituie peste 60%. Cine va achita impozitele sociale nu doar excesive, dar și incomensurabile? Inițiativa privind tichetele de masă este destul de rațională, dar nu aceasta este problema primordială ce trebuie soluționată. În lista mare de probleme ea se află la finele primelor zece. Dar dacă acest proiect de lege va fi totuși aprobat, atunci mai rău nu va fi. Dar problemele trebuie soluționate în complexitatea lor, inclusiv problema angajării în Moldova și, în general, a pieței muncii. Codul muncii din Moldova este depășit demult.

În țară există o abordare trivială față de protecția drepturilor angajatului. Sindicatele, în realitate, se agață de niște himere vechi, în loc să vadă cum noi îi privăm de drepturi pe angajatori, punîndu-i în condiții inegale în Codul muncii. În cele din urmă, suferă, în primul rînd, angajatul, iar pe urmă angajatorul, care nu dorește să-și legalizeze relațiile cu angajatul. Noi trebuie să ne gîndim la sporirea productivității muncii și în cadrul acesteia – la tichetele de masă. Poate Candu a decis să înceapă de la sfîrșit?, a presupus Krapivka.

Nu bonus, ci loialitate

Potrivit doctorului în economie, expertului IDIS „Viitorul” Tatiana Lariușina, în practica mondială sînt utilizate diferite instrumente de generare a loialității angajatului în lupta concurențială pentru forța de muncă. Dacă două întreprinderi oferă același salariu, atunci angajatul analizează pachetul social.

- Pentru angajați riscurile constau în faptul că întreprinzătorul poate utiliza neonest tichetele pentru procurarea alimentelor. De exemplu, poate deconta o parte a salariului care trebuia achitată în bani, adică ar putea confunda destinația acestor tichete. De aceea, trebuie să înțelegem clar că acestea nu sînt o parte din salariu, ci un instrument de stabilire a relațiilor dintre angajat și angajator din contul culturii corporative. Și acesta va funcționa doar atunci cînd la noi va fi implementată cultura corporativă. În companiile în care nu există nici o adiere despre ea, asemenea instrumente nu funcționează și atunci este posibilă chiar discreditarea ideii, a explicat analistul.

Expertul a exclus posibilitatea reducerii circulației banilor cash în țară, dar a menționat că cineva va avea de cîștigat oferind aceste tichete.

- Așteptările exagerate a eficienței acestei măsuri pot conduce și la dezamăgiri nejustificate, continuă doctorul în economie. Există riscul că aceasta se va interpreta drept quasi-bani. Și asta înseamnă adaos la salariu? Ceea ce trebuie achitat în bani nu trebuie să se transforme în niște surogate sau quasi-bani. Toate celelalte sînt cheltuielile angajatorului pentru a menține forța de muncă, pentru a nu-i oferi posibilitatea concurentului de a-i ademeni, pentru ca angajatul, în cazul unor probleme majore, să-i poată intra în situație. Cuvîntul-cheie este loialitatea, dar nu adaosul la salariu. Totodată, tichetele creează un risc pentru angajator. În loc să achite salariul deplin, angajatorul ar putea oferi o parte din el prin tichete. 

Tichetele de masă pentru angajați este o procedură prea complicată și nesemnificativă pentru soluționarea acestei sarcini complexe și serioase, ca economia subterană sau salariul în plic. Economia informală este un răspuns la mediul de afaceri nesănătos, la toxicitatea lui. În Moldova e prea scump să faci afaceri, din cauza impozitelor de corupție sau din necesitatea de a le proteja suplimentar, pentru că nu sînt asigurate drepturile de proprietate etc. De aceea, problema salariilor în plic sau cea a economiei informale nu pot fi soluționatecu tichetele de masă.

Candu vorbește în numele statului, care preferă să aibă de a face cu 500 de contribuabili mari și medii. Iar la întreprinderile mici el în general nu se uită. Totuși întreprinderile micului business sînt cele mai multe în economia țării. Și asta trebuie să fie prioritar, pentru că, din cauza tichetelor, ele nu vor prospera.

Este nevoie de o soluție complexă pentru asanarea mediului de afaceri, trebuie elaborat un stimul, astfel încît să ai o afacere în Moldova să fie convenabil și rentabil. Tichetele de masă doar sustrag atenția de la ceva mult mai important. Aceste instrumente, dacă vor funcționa, atunci doar pentru businessul mare. Iar problemele din Moldova, în primul rînd, sînt legate de micul business și Guvernul trebuie să se preocupe mai întîi de problemele lui, a spus Lariușina.

Vladislav Bordeianu

Source: www.noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
1230 locuitori

Zăbriceni este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Zăbriceni și Oneşti. Satul Zăbriceni este situat la o distanță de 16 km  de orașul Edineţ, la 14 km de stația de cale ferată Brătușeni și  la 218 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004 populaţia satului constituia 1230 de oameni. Prima atestare documentară a satului Zăbriceni (cu denumirea Zubriceni) din ținutul Hotin, datează din 17 aprilie 1429. 

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.