|
Șeful statului a transmis un mesaj cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a transmis astăzi un mesaj cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști, a comunicat agenției MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.
Prezentăm în continuare textul mesajului:
"Dragi concetățeni,
Sînt puține zilele în care în Casa Mare se adună cîteva generații, cînd se deapănă amintiri și se trăiesc emoții dintre cele mai senine și calde, cînd luminile se aprind aproape simultan, la candela din fața Icoanei și la cea din sufletele noastre. Este cea mai mare sărbătoare creștină – Învierea Domnului și Mîntuitorului Iisus Hristos.
Ca orice alt popor, avem o istorie strîns legată de cultura și credința strămoșească, cu un destin cu urcușuri și coborîșuri. Aș vrea ca spiritul Sfintelor Sărbători să ne unească în idealuri comune și să ne călăuzească gîndurile și faptele creștinești, demne de admirație, pentru a trece de la rău la bine, de la vicii la virtuți. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie unii de alții, avem nevoie de speranță, încredere reciprocă și credință în bine. Am convingerea că Lumina Învierii ne poate ajuta să realizăm aceste idealuri.
Fie ca Sfintele Sărbători de Paști să Vă aducă bucuria împlinirilor mult rîvnite, pace și belșug în casele Dumneavoastră. În noaptea divină a Învierii să ne ajungă puteri pentru a ierta și a cere iertare, pentru a alunga gîndurile triste și a le aduna pe cele optimiste, iar germenii Bunăvoinței și ai Binelui să dea roadele spirituale și materiale, pe care le merită toți creștinii și generațiile de azi și de mîine.
Hristos a Înviat!"
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Чистка сосудов: рецепт отвара из семян льна
- Одно яблоко в день избавляет от лишних калорий
- Осенние и Зимние Цветочные Шедевры от XOstudio FLOWERS: Подарите Магию Праздников! ©
- Голландский план преобразования сельского хозяйства в продовольственные леса! (Видео)
- О трудовой жизни в родовом поместье (+Фото)
- Многодетная семья спасает деревню (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1900
- Populația:
- 163 locuitori
Pocrovca este un sat din cadrul comunei Ciolacu Nou, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Fălești și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 163 de oameni. Satul Pocrovca a fost menționat documentar în anul 1900.
Comments
(0)