03 july 2016, 11:55 Moldovan reality views 7240
Ce specialități noi vor apărea la Universitatea Tehnică?
03 july 2016, 11:55 Moldovan reality views 7240

Ce specialități noi vor apărea la Universitatea Tehnică?

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întîlnit ieri cu conducerea Universității Tehnice a Moldovei (UTM). În cadrul întrevederii s-au discutat aspecte referitoare la construcția Centrului Științifico-didactic în inginerie al UTM, precum și despre aplicarea unei transparențe viabile asupra repartizării pe instituții a mijloacelor bugetului de stat pentru învățămînt superior, a relatat agenției MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

Părțile au vorbit, de asemenea, despre lansarea unor noi specialități la UTM, cum ar fi: ingineria softurilor și sisteme robotizate și mecatronică, cît și despre scutirea de impozite TVA și taxe vamale la procurarea utilajului specializat pentru infrastructura de comandă și control a zborului sateliților.

Prim-ministrul Pavel Filip a afirmat că Universitatea Tehnică este o instituție importantă pentru țara noastră care se bazează pe conceptul de schimbare cu ajutorul dezvoltării durabile, centrată pe creativitatea intelectuală, o trăsătură ce joacă un rol esenţial în trecerea spre un nou model de societate. Totodată, Premierul a menționat că Guvernul va sprijini Universitatea Tehnică în oferirea studiilor de calitate, prin conjugarea educaţiei, cercetării şi inovaţiei, generaţiei tinere, care va contribui la făurirea unei societăţi şi economii durabile bazate pe cunoaştere.

La rîndul său, Viorel Bostan, rector al UTM, a evidențiat cîteva proiecte esențiale care urmează a fi lansate în viitorul apropiat, printre care proiectul “Satelit Moldovenesc”, care își propune zborul unor microsateliți pe orbită. S-a discutat și despre oportunitatea susținerii construcției Centrului Științifico-didactic în inginerie care vine să dezvolte tehnologii în diverse domenii și să faciliteze activitatea cercetătorilor în sfera agricolă, alimentară etc.

Părțile au convenit asupra implementării proiectelor de lansare a noilor specialități la UTM, dar și a proiectului “Satelit Moldovenesc”, care vor avea susținere din partea Guvernului.

Source: moldpres.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1923
Populația:
230 locuitori

Pohrebea Nouă este un sat din cadrul comunei Comisarovca Nouă din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Dubăsari și la 65 km de Chișinău. Populaţia satului Pohrebea Nouă alcătuia 230 de oameni în anul 2011. Satul Pohrebea Nouă a fost întemeiat în anul 1923.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.