|
IGP: Numărul cazurilor de falsificare a banilor s-a dublat
Numărul cazurilor de falsificare a banilor s-a dublat anul trecut, în comparaţie cu 2014. Datele Inspectoratului General al Poliţiei arată că în 2015 numărul infracţiunilor de acest gen a ajuns la peste 1500. De cele mai multe ori, cei care cad în plasa falsificatorilor de bani sunt comercianţii.
Numărul infracţiunilor privind falsificarea banilor a crescut, anul trecut, cu 861. În aproximativ 90 la sută din cazuri au fost contrafăcute bancnotele de lei, în special cea de 100, după care urmează moneda unică europeană şi dolarul. Potrivit poliţiei, creşterea semnificativă a acestor infracţiuni este cauzată de criza economică din ţara noastră.
Cea mai mare captură de bani falşi a ajuns pe mâna poliţiei în anul 2009. Aproximativ două milioane de dolari au fost depistate în urma unor descinderi la domiciliile membrilor unei grupări criminale. Atunci, forţele de ordine au reţinut 12 persoane suspectate de fabricarea şi punerea în circulaţie a valutei.
O altă grupare specializată în falsificarea banilor a fost reținută în vara anului trecut. Din aceasta făceau parte trei români și șapte moldoveni care introduceau pe teritoriul ţării bani fabricaţi în statele Uniunii Europene.
Iar cel mai recent caz a avut loc la începutul acestui an, când au fost reținuți doi bărbaţi bănuiţi că ar fi pus în circulație valută falsă la o bancă. La domiciliul și în autoturismul suspecţilor au fost depistate 18 bancnote de o sută de dolari. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la zece ani de închisoare.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1429
- Populația:
- 1230 locuitori
Zăbriceni este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Zăbriceni și Oneşti. Satul Zăbriceni este situat la o distanță de 16 km de orașul Edineţ, la 14 km de stația de cale ferată Brătușeni și la 218 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004 populaţia satului constituia 1230 de oameni. Prima atestare documentară a satului Zăbriceni (cu denumirea Zubriceni) din ținutul Hotin, datează din 17 aprilie 1429.
Comments
(0)