|
Moldovenii cu datorii pentru poliţa medicală au fost amnistiați
Persoanele neangajate în câmpul muncii, care nu şi-au procurat poliţă medicală în perioada precedentă anului 2015, vor fi scutite de datoriile pe care le au faţă de fondurile de asigurări medicale. Amnistia intră în vigoare cu condiţia că beneficiarii demonstrează că s-au asigurat medical în anul curent. Parlamentul a adoptat în două lecturi un proiect de lege propus de Partidul Comuniştilor în acest sens.
Oxana Domenti, unul din autorii proiectului de lege, a spus că s-au atestat numeroase cazuri de incapacitate de plată a datoriilor către fondurile de asigurări medicale de către anumite categorii de persoane neangajate în câmpul muncii, în special de către cele care deţin terenuri agricole. Acest lucru şi a servit drept motiv pentru o astfel de iniţiativă. Un alt deputat comunist, Oleg Reidman, a spus că nu este de acord cu condiţionarea iertării acestor datorii doar dacă persoana îşi procură poliţă pentru anul curent.
Proiectul de lege a fost adoptat cu votul a 77 de deputaţi. Deputaţii liberali s-au abţinut de la vot.
În Moldova, asigurarea medicală este obligatorie. Persoanele angajate în câmpul muncii îşi plătesc cotizaţia către fondurile de asigurări medicale sub formă procentuală din salariu. Ceilalţi au obligaţia să-şi procure poliţă, dacă nu fac parte din categoriile asigurate de stat.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 5960 locuitori
Slobozia Mare este un sat și comună din raionul Cahul. Slobozia Mare este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Cahul și la 205 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 5960 de oameni. Satul Slobozia Mare a fost menționat documentar în anul 1436.
Comments
(0)