16 december 2014, 15:37 Moldovan reality views 10499
Recesiunea economiei ruseşti va afecta grav economia Moldovei, experţi
Photo: ipn.md
16 december 2014, 15:37 Moldovan reality views 10499

Recesiunea economiei ruseşti va afecta grav economia Moldovei, experţi

Recesiunea economică şi căderea rublei ruseşti vor afecta grav economia Republicii Moldova, în pofida indicilor pozitivi de dezvoltare. Astfel de concluzii au fost formulate în cadrul emisiunii „Fabrika" de la postul de televiziune „Publika TV", transmite IPN.

Decanul Facultăţii Economie Generală şi Drept a Academiei de Studii Economice, Dorin Vaculovschi, a declarat ca impactul pe care îl va avea recesiunea economică din Rusia ne va afecta indiferent de indicii economici pozitivi pe care îi avem. „Analizând fiecare componentă, putem stabili că această creştere economică a fost sensibilă. Datorită bazei puse anul trecut, noi nu putem sta pe loc. Dar oricât de mult ne-am apropia de UE, problemele economice din Rusia ne vor afecta. Cetăţenii noştri depind de remitenţe, o bună parte din ei vorbesc şi gândesc ruseşte, avem fluxuri economice importante cu Rusia", a argumentat profesorul.

Directorul Institutului Naţional de Cercetări Economice, Alexandru Stratan , de asemenea, susţine că situaţia economică din Federaţia Rusă îi dezavantajează pe moldoveni. „Creşterea economică de la noi este un semnal pozitiv, însă apar semne de întrebare privind calitatea acestor indicatori. Aş fi dorit ca ei să se bazeze mai mult pe export şi pe investiţii străine. Situaţia cu Rusia, care continua să reprezinte o piaţă de desfacere importantă pentru produsele noastre, va afecta şi mai mult exporturile. Iar România şi Uniunea Europeană nu ne asigură deocamdată un export stabil. Aşa că situaţia economică din Rusia va afecta considerabil viața cetăţenilor Republicii Moldova" , a afirmat Stratan.

Expertului economic IDIS „Viitorul", Ion Tornea, consideră că deprecierea rublei ruseşti va conduce la deprecierea leului moldovenesc. „Creşterea economică pe care o avem astăzi se datorează creşterii consumului, precum şi a anului agricol foarte bun, care a condus nemijlocit creşterea industriei prelucrătoare. Nu trebuie să ne bucurăm, căci deprecierea rublei ruseşti se va răsfrânge nemijlocit şi asupra valutei noastre. Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat cu leul moldovenesc în 1998, când s-a depreciat semnificativ rubla rusească. Riscurile pentru economia Republicii Moldova sunt foarte mari", a conchis expertul.

Experţii prevestesc că economia rusă va intra în recesiune în anul viitor.

Source: www.ipn.md

Keywords:

economie , Rusia , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
385 locuitori

Lucăceni este un sat din cadrul comunei Horeşti, raionul Făleşti. Satul Lucăceni este situat la distanța de 20 km de orașul Fălești și la 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 385 de oameni. Documentar satul Lucăceni este menţionat la 3 iunie 1429.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.