Go to section: Children
16 november 2015, 10:50 Children views 4480
Reforma privind lichidarea caselor de copii nu a fost pusă la punct (Video)
16 november 2015, 10:50 Children views 4480

Reforma privind lichidarea caselor de copii nu a fost pusă la punct (Video)

Strategia pentru protecţia copilului ar trebui pusă bine la punct, cu participarea unor specialişti bine calificaţi. Dezinstituţionalizarea instituţiilor de tip internat şi realizarea ideii unei familii substitutive este o decizie pripită, s-a arătat convins directorul Gimnaziului-internat nr.3 de la Chişinău Igor Sandler, rapoarte NOI.md.

Strategia pentru protecţia copilului a fost aprobată de Guvern în anul 2014. Iniţial se prevedea că aceasta va fi implementată timp de trei ani, adică pînă în 2017. Însă autorităţile au adoptat decizia de a urgenta acest proces şi deja în acest an numeroasele instituţii de tip internat au fost supuse dezinstituţionalizării. Printre ele se numără şi Centrul pentru copii „Orăşelul copilăriei" din satul Pîrîta, raionul Dubăsari, şi şcoala-internat pentru copii cu dezabilităţi din satul Visoca, raionul Soroca.

Statul a socotit de cuviinţă să încredinţeze educaţia copiilor întreţinuţi familiilor substitutive, care, după cum se preconizează, vor fi supravegheate de asistenţii sociali. Mulți copii au fost întorşi părinților biologici, care, potrivit autorităților, au din nou posibilitatea să întreţină şi educe proprii copii.

Directorul internatului nr.3 din capitală Igor Sandler nu crede în raţionalitatea substituirii internatelor şi caselor de copii cu aziluri mici, în care copiii vor fi supravegheaţi de părinţi adoptivi.

Bineînţeles că întreţinerea internatului este costisitoare. Cheltuielile includ plata salariilor angajaţilor, achitarea energiei termice, energiei electrice, alimentaţiei. Cheltuielile băneşti pentru alimentaţia unui copil constituie 44 de lei pe zi, ceea ce, desigur, este foarte puțin ... Totodată, azilurile cu familiile adoptive menite să înlocuiască orfelinatele vor genera nu mai puține cheltuieli. Chiar dacă în ele nu vor fi 200 de copii ca la noi, ci numai 20, cîteva aziluri în ansamblu vor avea aceleași cheltuieli ca și instituția noastră. De aceea, eu nu înțeleg sensul acestei economii de mijloace, dacă prin această reformă autorităţile urmăresc, în primul rînd, o economie a bugetului", spune Sandler.

Reforma propriu-zisă, în opinia sa, nu poate să nu fie apreciată pozitiv în cazul, în care aceasta este bine gîndită și realizată cu precauţie, ținînd cont de soarta fiecărui copil. „Realizarea reformei de dragul reformei nu are nici un sens. Da, în internate se află un număr mare de copii, şi în același timp, şi situația economică din țara noastră este acum dificilă. Atunci cînd vorbim despre întoarcerea copilului în familie, fie biologică, fie substitutivă, această problemă necesită o abordare multilaterală. Posibilitatea aprovizionării familiei cu toate cele necesare trebuie examinată detaliat în prealabil", a îndemnat directorul internatului nr.3.

Institutul plasamentului familial din republică nu este format, și ar fi incorect să se facă referire la faptul că practica „familiei substitutive" se bucură de popularitate în ţările din Europa de Vest, consideră Sandler și adaugă: „Este puțin probabil ca în Moldova a fost creată o rețea atît de mare de familii adoptive, care ar lua în tutelă măcar 60 de copii din cei 200 de discipoli ai internatului nr.3".

„Mă îndoiesc că la Chișinău există 60 de familii în măsură să accepte aceşti copii. Să iei în familie un copil orfan este o mare responsabilitate. Dacă chiar şi în familiile biologice apar unele probleme cu proprii copii, atunci ce să mai vorbim despre copii orfani, pentru care revenirea la internat va fi o traumă psihologică mare?", se întreabă Igor Sandler.

„Proiectele realizate cu succes în Anglia, Germania sau Austria, deocamdată sînt ireale pentru țara noastră. Trebuie să tindem la acest lucru, dar ar fi greșit să distrugem de la temelie sistemul de protecție a copiilor rămași fără îngrijire părintească cu o reputaţie bună", consideră directorul internatului nr.3.

Sandler a vorbit frumos despre angajaţii internatului, cu mulți dintre care a lucrat cot la cot peste 20 de ani. „Prin eforturi comune încercăm să creăm pentru copii un mediu familial, susţine directorul. Copiii trebuie să fie asiguraţi cu toate cele necesare: hrană, apă caldă, excursii". Potrivit lui, graţie eforturilor depuse de mecenaţi, numai în acest an copiii au plecat în excursii în Rusia, Italia, Elveția. „Acum stabilim o înţelegere cu Israelul pentru ca copiii să poată să meargă aici în vacanță", şi-a împărtăşit planurile directorul.

„Eu îi înţeleg şi îmi pare rău pentru directorii orfelinatelor şi internatelor, care au ajuns sub acţiunea reformei. Copiii care se aflau acolo absolut nu diferă de ai mei. Şi problemele lor îmi sînt foarte aproape. Şi acolo, ca şi la internatul nr.3, au fost copiii din familii numeroase, social-vulnerabile, defavorizate. La internat nu este şi nici nu poate fi nici un copil din familie fericită", s-a arătat convins Sandler.

Directorul internatului nr.3 consideră că reforma privind dezinstituționalizarea caselor de copii și internatelor nu este în măsură să schimbe radical situația, deoarece orfelinatele sau plasamentul familial niciodată nu vor putea înlocui familia, la fel ca și instituţiile rezidenţiale. „Dar dacă totuşi s-a întîmplat aşa, trebuie să depunem eforturi susţinute pentru ca copiii să nu fie supăraţi, să beneficieze de sprijinul statului și în locurile, în care trăiesc de ceva timp", a rezumat Igor Sandler.

Gimnaziul-internat nr.3 din capitală a rămas singura instituţie de tip internat de la Chișinău. Internatul nr.2 este în pragul desfiinţării, iar alte instituții deja au fost supuse dezinstituționalizării de rău augur. Între timp, directorul internatului nr.3 Igor Sandler i-a dat corespondentului NOI.md asigurări că autoritățile municipale asigură gimnaziul cu toate cele necesare.

„Nu voi comenta situația din republică, dar reforma nu a afectat activitatea instituției noastre, susţine Igor Sandler. Sîntem la balanţa Primăriei municipiului Chișinău, Consiliului Municipal, Direcţiei generale educație a Preturii sectorului Centru, care ne asigură bugetul la nivel de 90 la sută". Toate cheltuielile neacoperite de autoritățile municipale îşi asumă sponsorii privați.

„Fără susținerea companiei „DAAC Hermes"şi a altor cîteva companii mari ne-ar fi greu. Ei ne asigură la capitolul cheltuieli neprevăzute în bugetul orașului, spune Sandler. În primul rînd, este vorba despre bursele copiilor, dulciurile pentru sărbători, organizarea festivităților de revelion, a discotecilor, despre asistență în continuarea studiilor discipolilor noștri și plata contractelor lor în instituțiile de învățămînt secundar. „DAAC Hermes" ne ajută în multe lucruri, şi aş vrea să-mi exprim tot respectul pentru președintele companiei (Vasili Chirtoca – nota red.) și soția lui".

Source: www.noi.md

Keywords:

copii , scoala , internat , reforma

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1528
Populația:
2861 locuitori

Cioburciu este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Cioburciu este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Ștefan Vodă și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2861 locuitori. Satul Cioburciu a fost menționat documentar în anul 1528.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.