29 march 2020, 14:05 Moldovan Diaspora views 7251
Ce se intîmplă cu moldovenii care revin acasă
29 march 2020, 14:05 Moldovan Diaspora views 7251

Ce se intîmplă cu moldovenii care revin acasă

Zilnic în Republica Moldova, din zonele afectate de pandemie revin peste 2000 de moldoveni. Puțini însă știu cît de anevoios și riscant este acest drum spre casă atît pentru cei reveniți, cît și pentru cei care îi așteaptă cu drag rudele acasă.

  1. Pentru a putea reveni acasă primul lucru care trebuie să îl facă un cetățean al Republicii Moldova este să sune la Ambasada RM (consulatul RM) din statul în care se află și să se inscrie într-o listă de așteptare, iar angajații îl vor contacta atunci cînd va fi organizată o cursă spre Chișinău. La această etapă, cetățeanul Republicii Moldova va furniza informații despre orașul în care se află, număr de contact și date din Pașaportul care îl deține (IDNP).
  2. Cînd MAEIE reușește să organizeze un culoar și primește permisiunea de a trece tranzit în spațiul aerian sau terestru a altor state europene, este organizată evacuarea cetățenilor RM din alte state spre Chișinău.
  3. La trecerea frontierei de stat, obligatoriu călătorii sînt supuși termometriei, pe sensul de intrare în țară se asigură ca aceștia completează corect fișele epidemiologice și se informează despre amenzile care vor fi aplicate persoanelor ce nu vor respecta măsurile de profilaxie în contextul coronavirusului. Suplimentar, vor scrie pe partea verso a fișei Declarația pe propria răspundere privind respectarea regimului de autoizolare pentru o perioada de 14 zile în locurile determinate. Ca excepție, nu sînt obligați să respecte regimul de autoizolare doar conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzile garniturilor de tren, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă.

De menționat că doar în ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au revenit 2 361 de moldoveni, dintre care 1 087 treceri la frontiera moldo-română, 610 treceri la frontiera cu Ucraina și 664 treceri a frontierei aeriene (rute charter).

Autoritățile de la Chișinău au anunțat într-un briefing de presă anterior că începînd de săptămîna viitoare toți moldovenii care revin acasă ar putea fi testați la COVID-19.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

  • PTF Leușeni – 575 traversări persoane;
  • PTF Aeroport Chișinău – 664 traversări persoane (rute charter);
  • PTF Sculeni – 261 traversări persoane;
  • PTF Tudora – 172 traversări persoane;
  • PTF Giurgiulești-Galați – 159 traversări persoane.

Se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat a cetățenilor străini pe sensul de intrare în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului. Această restricție nu se referă la cetățenii străini și apatrizii domiciliați sau cu ședere permanentă/temporară, conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzilor garniturilor de tren. La fel, excepție fac membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor international și membrii de familie ale acestora. Intrarea în Republica Moldova a altor categorii de cetățeni străini se va autoriza urmare a coordonării cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

La fel, este autorizată tranzitarea teritoriului Republicii Moldova, direct, fără oprire, prin punctele de trecere a frontierei de stat Giurgiulești - Galați și Giurgiulești – Reni, a cetățenilor străini care se întorc în țara de origine sau de reședință, a membrilor misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, acreditate în țara de destinație, precum și membrilor de familie ai acestora.

Amintim că de astăzi, 29 martie a.c., ora 08:00, și-au oprit activitatea alte două puncte de trecere a frontierei Costeși-Stînca și Briceni-Rossoșani.

Source: noi.md

Keywords:

diaspora , coronavirus

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1439
Populația:
1012 locuitori

Ohrincea este un sat din cadrul oraşului Criuleni, raionul Criuleni. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Criuleni și la 50 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1012 locuitori. Satul Ohrincea a fost menționat documentar în anul 1439.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.