CALM a acuzat autorităţile centrale că ar tărăgăna adoptarea unui fond al autorităţilor locale
Congresul Autorităţilor Locale /CALM/ a acuzat astăzi autorităţile centrale că ar tărăgăna adoptarea unui fond al autorităţilor locale, iar "ceea ce se promite nu se traduce şi în fapte reale". În acelaşi timp, reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului promit că vor adopta în curînd Legea privind finanţele publice locale, iar pînă la sfîrşitul anului va găsi şi banii necesari pentru a majora salariile primarilor şi a preşedinţilor de raioane, informează MOLDPRES.
Tatiana Badan, preşedintele CALM, a opinat astăzi, la adunarea generală a Congresului că "actualul sistem de finanţe publice locale este excesiv de centralizat, politizat şi inhibator pentru iniţiativa locală. Declaraţiile de a pune în aplicare un nou sistem de finanţe locale începînd cu anul 2014 sau 2015 sînt lipsite de încredere. Anume în această perioadă vor avea loc alegeri parlamentare şi locale, astfel că puţin probabil să se realizeze o reformă privind finanţele locale", a specificat Badan.
Premierul Vlad Filat a menţionat la adunare că Legea privind finanţele publice locale "este pe ultima sută de metri şi urmează a fi aprobată în curînd". Totodată, şeful Cabinetului de Miniştri a promis că pînă la sfîrşit de an urmează a fi identificate sursele de finanţare pentru majorarea salariilor aleşilor locali şi a funcţionarilor publici.
"Plus la aceasta, vor fi aplicate amendamente la mai multe legi, pentru a elimina blocajele în activitatea administraţiei publice locale", a spus Filat.
La rîndul său, Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului, a subliniat că Legislativul va aproba, în iunie sau iulie curent, Strategia de descentralizare, în lectură finală. Potrivit sursei citate, aplicarea documentului va acorda o mai mare autonomie autorităţilor locale.
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1845
- Populația:
- 2201 locuitori
Satul Nou este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Satul Nou este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Cimișlia și la 61 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2201 oameni. Satul Nou a fost menționat documentar în anul 1845.
Comments
(0)