|
Ea oferă o licărire de speranță celor care și-au pierdut-o (Foto, Video)
Astăzi vă propunem să o cunoașteți pe Svetlana Sainsus, originară din Ialoveni, inițiatoarea proiectului caritate.md.
Este o femeie care trăiește cu siguranța că oamenii care vin să îi ceară ajutorul își vor recăpăta speranța în ziua de mîine și vor reuși să învingă boala care le macină existența.
Deși este stabilită de ceva vreme la Moscova, cel mai des poate fi găsită fie acasă, fie la Istanbul, la o clinică unde i se adresează oameni cu destine grele, majoritatea copii, a căror viață stă atîrnată de un fir de ață. Sînt istorii care pot avea un final fericit doar prin mobilizarea oamenilor cu inimă mare și prin donații care la prima vedere par imense.
Exemplul Svetlanei Sainsus și al cazurilor cu final fericit demonstrează o dată în plus că mai există oameni cu inimă mare și că foarte mulți moldoveni nu pot trece indiferenți pe lîngă cei care au nevoie de ajutor.
Svetlana a acceptat să ne ofere un interviu.
Cum a început totul și cînd a venit primul imbold de a le întinde o mînă de ajutor celor care și-au pierdut speranța în ziua de mîine?
„De fapt, mereu am încercat să ajut oamenii, de aceea nu pot să spun că totul a început acum trei sau patru ani. Însă primele postări au fost aproximativ cu patru ani în urmă, cînd am îndrăznit să cred că voi putea cumpăra o casă unei familii nevoiașe. Atunci o prietenă din America m-a sfătuit să deschid un cont online. Pe atunci nici nu știam ce înseamnă aceasta. Ea m-a ajutat și am creat un cont online pentru această familie. Atunci am reușit să colectez o sumă necesară pentru a procura o casă. După ce am cumpărat-o, am postat dovezile pe internet, actul de vînzare-cumpărare și altele. Din acest moment am cîștigat încrederea oamenilor. Așa a început totul, a apărut al doilea caz, al treilea, o familie săracă, un copil bolnav... Și mi-am dat seama că pot să fac mult mai multe decît credeam. Uite că au trecut deja patru ani și s-au schimbat foarte multe lucruri, am ajutat foarte multe familii, împreună cu donatorii noștri fideli. Au fost foarte multe vieți salvate și destine schimbate. Este o experiență nespus de frumoasă și nu aș vrea să mă opresc aici."
De unde luați puterea de a merge mai departe și cum este să trăiești cu astfel de istorii triste zi de zi?
„Este foarte greu. Deși multă lume îmi scrie în comentarii că sînt o femeie foarte puternică, de fapt, nimeni nu mă cunoaște, nimeni nu știe ce se ascunde în spatele postărilor mele, nimeni nu știe că de multe ori mă întreabă copilul meu de ce nu am dispoziție să ne jucăm. Toate aceste lucruri mă afectează mult,îmi afectează și viața personală, fiindcă foarte des sînt tristă. Puterea mi-o dau cazurile cu final fericit, cînd primesc mesaje de mulțumire. Un exemplu este cazul unui băiețel: mama lui mi-a mulțumit că, după un an de zile de luptă, el acum este acasă și a învins cancerul. Asta îmi dă putere să merg mai departe și să lupt, mai ales că deja sînt foarte multe persoane care depind de platforma creată de noi, de acești donatori și sînt foarte multe cazuri în așteptare. Și ar fi o tragedie, nici nu îmi imaginez ziua în care aș renunța la tot."
Vorbiți-ne mai mult despre platforma lansată. E posibil să existe oameni care ar putea să ofere și ei un ajutor, dar încă nu cunosc de existența platformei.
„Cea mai mare problemă în toți acești ani era colectarea banilor, fiindcă mereu apelam la platforme din străinătate, care nu ne ofereau siguranța că acești bani o sa ajungă la părinții copiilor bolnavi. Au fost cazuri cînd s-au donat bani falși pe platformă, de pe carduri furate, și donația apărea, iar după un timp dispărea și e foarte-foarte complicat cînd ești într-o țară străină să suni în SUA și să ceri explicații. Mereu am avut visul de a crea o platformă aici, în Republica Moldova, ca să lucrăm cu băncile locale, să avem o garanție a noastră. Și iată că un donator fidel, care mereu rămînea anonim, mi-a scris într-o zi și mi-a propus să creăm o platformă. De fapt, el a venit cu investiția, eu – doar cu ideile. Acum am grijă ca fiecare caz care nimerește pe platforma noastră să fie unul real, verificat sută la sută. Cazurile stau într-o listă de așteptare nu o zi și nu două, pînă nu ne asigurăm că sînt adevărate, pentru că de foarte multe ori oamenii au încercat să profite.
Platforma se numește caritate.md, modalitățile de donare sînt diverse. Totodată, nu avem și un minimum. Omul, dacă vrea să ajute, poate oferi și un leu sau doi lei. Avem și opțiunea de donație lunară, unde o persoană poate dona lunar o sumă de bani, dorință doar să fie. Dacă moldovenii ar accesa caritate.md măcar o dată pe săptămînă și ar dona cîte un leu, s-ar rezolva foarte multe cazuri. Am putea salva și am putea face foarte multe lucruri frumoase, vorbim și despre proiecte sociale."
Cum ajung la dumneavoastră oamenii care au nevoie de ajutor?
„Mă găsesc pe rețelele sociale, dar și la telefon."
Cine sînt donatorii voștri? Oamenii de rînd, oamenii de afaceri? Există printre ei și politicieni?
„Cel mai des sînt oameni de rînd, dar de la o vreme încoace am reușit să ajungem și la inimile conducătorilor unor mari companii din Republica Moldova, la inimile unor politicieni. Dar acum situația este altfel."
În toți acești ani a fost vreun caz care v-a rămas cel mai mult în memorie?
„Da a fost. Este cazul unui băiețel pe nume Roman, care a suferit un accident rutier. Practic, am sculat toată Turcia în picioare, am implorat. A venit un avion privat cu medici la bord și a luat copilul în încercarea de a-i salva viața. Din păcate, băiatul a murit și atunci am vrut să renunț, pentru că mi-am dat seama că nu mai pot continua așa. Cu toate acestea, datorită faptului că am aflat de cazul lui, mulți copii au fost salvați anume la clinica unde am fost ajutați și au venit să îl ia din Moldova cu un avion privat. Conducerea acelei clinici ne intră foarte mult în situație și accepta copii la tratament chiar și în condițiile în care încă nu avem toți banii. "
Dacă ați da o definiție cuvîntului caritate, care ar fi ea?
„Dacă înainte aș fi spus că acesta înseamnă doar să oferi un ajutor celui care are nevoie de el, acum aș adăuga și cuvîntul răbdare."
Svetlana Sainsus este exemplul unui om mic, care, în pofida tuturor obstacolelor, poate și face lucruri mari. Ea aprinde focul speranței în ochii copiilor care au uitat să zîmbească.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 2245 locuitori
Tigheci este un sat şi comună din raionul Leova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cuporani și Tigheci. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Leova și la 100 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2245 de oameni. Satul Tigheci a fost menționat documentar în anul 1436.
Comments
(0)