|
La Doha va avea loc ceremonia oficială de inaugurare a Ambasadei R. Moldova
Ministrul Natalia Gherman va participa la ceremonia oficială de inaugurare a Ambasadei Republicii Moldova la Doha.
Aceasta este prevăzută în programul vizitei oficiale în Statul Qatar pe care o va efectua, în perioada 12-14 aprilie 2015.
Programul vizitei include întrevederi cu prim-ministrul Statului Qatar, care deține și funcția de ministru al Afacerilor Interne, ministrul Afacerilor Externe, precum şi cu ministrul Educaţiei, cu care va fi semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea în domeniul educaţiei, învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar, care prevede preluarea bunelor experienţe şi practicilor din politicile educaţionale.
În timpul întrevederilor, oficialii vor discuta despre aprofundarea cooperării bilaterale în domeniile politic, agro-industrial, atragerea investiţiilor şi cel umanitar.
Relaţiile diplomatice moldo-qatareze au fost stabilite la 13 iunie 1997. Republica Moldova a deschis misiunea diplomatică la Doha în martie 2013, iar Statul Qatar a instituit Ambasada la Chişinău în ianuarie 2014.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1433
- Populația:
- 2472 locuitori
Balasineşti este un sat şi comună din raionul Briceni. Satul este situat pe valea rîului Vilia, la 15 km de staţia calea ferată Lipcani, la 18 km sud-vest de oraşul Briceni, la 38 km de oraşul Edineţ şi la 235 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2472 de oameni. Prima atestare documentară a satului Balasineşti din ţinutul Hotin datează din octombrie 1433.
Comments
(0)