|
Colecţii unice de animale împăiate la Muzeul de Ştiinţe a USM
Una dintre cele mai mari colecţii de animale împăiate din Europa se află la Chişinău. La Muzeul de Ştiinţe Naturale al Universităţii de Stat din Moldova pot fi admirate peste 14 mii de exponate, iar o bună parte din ele sunt unice în lume.
Colecţia, care costă sute de mii de euro, a fost adunată în ulimii 66 de ani din donaţiile studenţilor şi ai absolvenţilor. Leii, tigrii sau păianjenii împăiaţi sunt ţinuţi sub o vitrină groasă din sticlă.
"Vulnerabile exponate sunt practic toate, şi acele care sunt cu piele, şi acele care sînt cu pene şi acele care sunt cu blană, fiindcă peste tot sunt prezenţi acei dăunători", a spus Tatiana Nagacevschi, muzeograf.
În incinta muzeului se păstrează şi exponate de dimensiuni impresionante. Cel mai mare animal care se regăseşte aici este un pui de balenă de peste patru metri. Mamiferul a fost adus din Marea Neagră de un absolvent al universităţii care a cheltuit în jur de 300 de euro pentru a-l împăia.
"A fost luată de o navă maritimă care făcea naveta în ocean, dar vîna balene pe timpuri şi a fost extrasă din corpul unei balene", a spus Mihai Leşanu, decanul facultăţii de biologie şi pedologie din cadrul USM
Mândria muzeului este o colecţie de crustacee care poate fi admirată în doar cîteva muzee din lume. În 1969, un muzeograf din Sankt-Petersburg a rămas atît de impresionat de calitatea crabilor împăiaţi încît a vrut să îi cumpere. Printre exponate se regăseşte şi o bucată din meteoritul Sikhote-Alin care a căzut în 1947 în regiunea Primorsc din Rusia.
"Multe muzee, mulţi colecţionari au vrut să-l procure contra plată. Pentru bucata cea de meteorit, se propunea în 1990 în jur de 10 mii de dolari. Evident, muzeul nu a cedat aceste exponate".
Atît de bogat şi interesant, muzeul nu are parte însă de prea mulţi vizitatori. Cei care îi păşesc pragul sunt studenţii sau elevii aduşi aici de profesori:
"Am făcut perechi aici, şi îmi place varietatea de specii de animale"
"Nu ne-am aşteptat că sînt într-un număr atât de mare".
"Nu ştiam de muzeu. Am rămas impresionată".
Muzeul de Ştiinţe Naturale din cadrul Universităţii de Stat este deschis de luni până vineri, iar intrarea este gratuită.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Как производство крем-меда спасло глухую деревню (+Фото)
- Разлом Сан-Андреас (Видео)
- Правда о тебе
- Все говорят, что перекись полезна, но вот чего они не говорят
- Малахитовая шкатулка, или история самоцвета Хозяйки Медной горы (+Фото)
- Выпейте эту смесь перед сном, и Вы удалите из организма все, что съели в течение дня!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1905
- Populația:
- 211 locuitori
Vasilievca este un sat din cadrul comunei Sovietscoe din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 37 km de orașul Rîbnița și la 142 km de Chișinău. Populaţia satului Vasilievca alcătuia 211 oameni în anul 2004. Satul Vasilievca a fost întemeiat în anul 1905.
Comments
(0)