|
Chişinăul s-ar putea pomeni sub ape
Specialiştii avertizează că există un risc major ca în jur de 20 de milioane de metri cubi de apă să inunde municipiul Chișinău și unele sate din raionul Anenii Noi.
Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a declarat în această dimineaţă că barajul lacului Ghidighici este într-o stare avansată de degradare. „În cazul în care construcţia hidrotehnică nu va fi consolidată, aceasta ar putea ceda sub presiunea apei", a avertizat ministrul.
Potrivit specialiştilor de la "Apele Moldovei", în cazul ruperii barajului, se vor scurge aproximativ 20 de milioane de metri cubi de apă și vor fi afectate peste 750 de hectare de teren. Astfel, vor fi inundate localitățile din lunca Bîcului, o parte din municipiul Chișinău și unele sate din raionul Anenii Noi. Din volumul total al lacului Ghidighici, de aproximativ 40 de milioane de metri cubi, jumătate este apă, iar jumătate – nămol, care conține pesticide, toxine și metale grele.
Munteanu a informat că Ministerul Mediului a inițiat un șir de lucrări de restabilire în arealul acestui obiect strategic. Proiectul prevede executarea lucrărilor de reabilitare şi reparaţie a construcţiei deversoare a lacului de acumulare Ghidighici, destinat pentru efectuarea evacuării apei din bazinul de acumulare înainte de viitură şi pentru efectuarea tranzitării sanitare în bieful aval şi respectiv în rîul Bîc în lipsa deversării apei peste descărcătorul de ape mari.
În noiembrie 2015, Fondul Ecologic Național a aprobat suma de 2,488 de milioane de lei pentru reabilitarea construcțiilor hidrotehnice, și anume a deversorului de fund, care este într-o stare de uzură avansată. Lacul de acumulare Ghidighici este cel mai mare lac artificial din imediata apropiere a capitalei. Lacul se află în proprietatea publică a statului și se află în gestiunea Agenţiei "Apele Moldovei", subordonată Ministerului Mediului. Scopul primordial al lacului este stocarea apelor pentru evitarea inundațiilor în Chişinău, Vatra, Anenii Noi şi terenurilor agricole în luncă în perioada formării pe rîul Bîc a apelor mari de viitură. Zona limitrofă lacului mai are și potențial de agrement şi irigaţie a cîmpurilor.
Source:
- Важное объявление для граждан Молдовы в Израиле, касающееся водительских прав
- Важное сообщение посольства Великобритании в Молдове
- Как отказаться от второго гражданства?
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- О нем веками ничего не знали: ученые нашли в Мексике город, основанный 2000 лет назад
- Школьники строят дома для котов (+Видео)
- Не пейте чай в пакетиках
- Дольмен в переводе с бретонского языка - каменный стол
- Очищение кишечника и омоложение всего организма льняной мукой. Потрясающий результат!
- Самая крупная афера человечества: вода в бутылках
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1919
- Populația:
- 1181 locuitori
Dobrogea Veche este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Dobrogea Nouă, Dobrogea Veche și Cotovca. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Sîngerei și la 144 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1181 de oameni. Satul Dobrogea Veche a fost întemeiat în anul 1919.
Comments
(0)