|
Complexul natural-istoric Raşcov (Foto)
Este destul de greu să găseşti pe teritoriul Moldovei o localitate cu o istorie atît de bogată şi furtunoasă. Conform unor date istoria satului numără circa 900 de ani, însă anul oficial de înfiinţare a localităţii Raşcov este considerat − 1402. Iniţial satul se numea Calaur şi această denumire s-a păstrat – pădurea, care împrejmuieşte satul se numeşte astfel.
Multiplele săpături arheologice, efectuate în diverşi ani, demonstrează, că prin aceste locuri oamenii trăiau din cele mai îndepărtate vremuri – 10-40 de mii de ani în urmă. Prin împrejurimile Raşcovului au fost descoperite rămăşiţe ale unei aşezări preistorice, care se referă la secolele IV-III î. e. n.
În prezent Raşcovul este renumit pentru locurile sale pitoreşti. Stînca Krasnaia situată deasupra sa este supusă constant alunecărilor de teren şi surpărilor, care apar după ploi torenţiale şi cutremure. Partea de vest a sîncii face parte din rezervaţie. Aici există mai multe cratere carstice de la care începe o crăpătură uriaşă de 5 m lăţime şi 50 m adîncime. Crăpătura se extinde pe 570 m şi se termină cu un ponor de circa 40 m adîncime. Acest ponor s-a fost format la 14 iulie 1941 după o ploaie torenţială de cîteva ore. Dat fiind faptul, că stînca este întretăiată de numeroase peşteri carstice, fîntîni şi fisuri, apa şi lutul care au nimerit în ele au spălat şi au împins o parte din masa de calcar, iar greutatea care s-a adăugat a încheiat procesul de sedimentare a rocii.
Cînd urci pe cărăruşă spre ponor, treci pe lîngă nişte grupuri sculpturale ciudate, cioplite în calcar de vînturi şi ape: capete de cămile, sfincşi, ciuperci, mese care împrejmuiesc trecerea îngustă. Mai sus de aceste formaţiuni poate fi văzut un pod suspendat natural (Podul Diavolului), iar mai jos se află o stîncă singuratică, numită Degetul Diavolului − un loc preferat de turişti, pentru că din vîrful stîncii se deschide o vedere spectaculoasă spre sat, Nistru, stîncile şi pădurea care le înconjoară. În anul 1963 un grup de speologi a coborît în crăpătură şi a mers aproximativ 250 de metri pe fundul ei, presărat cu pietre, iar pe alocuri acoperit de luturi roşu-brune etuliene. Multitudinea de ramificaţii laterale, crăpăturile sînt pline cu gheaţă şi zăpadă. Aceste acumulări de zăpadă şi gheaţa alimentează izvorul „Paniska Krîniţa”.
Pentru ca să puteţi aprecia în întregime frumuseţea acestor locuri, dar mai cu seamă unicitatea acestor locuri nu e de ajuns să vă plimbaţi prin Raşcov şi împrejurimile sale, trebuie neapărat să-l priviţi de pe celălalt mal al Nistrului, unde este situat satul Vadul Raşcov. Anume de acolo puteţi avea impresia acelui tot întreg al unui monument al naturii şi istoriei inconfundabil. Sperăm, că fotografiile prezentate vă vor permite să vă convingeţi, măcar în parte, de acest lucru.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1775
- Populația:
- 1024 locuitori
Tabăra este un sat din cadrul comunei Vatici, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Orhei și la 56 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1024 de oameni. Satul Tabăra a fost menționat documentar în anul 1775.
Comments
(0)