|
Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil
În fiecare an, pe 21 noiembrie, creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Arhanghelii Mihail și Gavriil, sărbătoarea purtînd în popor denumirea de Sfinții Arhangheli, Sfinții Voievozi. Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi prorocirile cele înalte îngerilor și, prin ei, oamenilor. Aceștia sînt cei care înmulțesc sfînta credință între oameni, luminînd înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii.
În trecut în sîmbăta de dinaintea Sf. Arhangeli se făceau praznice în amintirea celor răposați. De asemenea, finii obișnuiau să meargă la nași cu colăcei, rămînînd ca la Crăciun să ducă colaci mari. Pe alocuri, se mai numesc și Moșii de Arhangheli sau Moșii de toamnă. La biserică fiecare creștin aprindea o lumînare ca să aibă lumină de veci pe cealaltă lume. Se aprindeau lumînări atît pentru cei vii, cît și pentru cei morți fără lumînare, pentru cei înecaţi.
Arhanghelul Mihail semnifică „puterea lui Dumnezeu” și este voievodul oștilor cerești și cel dintîi din ceata Sfinților Arhangheli. El poartă sabie de foc și are misiunea de a păzi legea lui Dumnezeu și de a birui puterea vrăjmașilor. Cînd Lucifer a greșit în cer, tulburîndu-se toate puterile cerești și începînd a cădea mulțime de îngeri, atunci Arhanghelul Mihail a stat în mijloc și a strigat: „Să luăm aminte”. Din clipa aceea a încetat căderea îngerilor, căci toți au luat aminte la glasul lui și la greșeala îngerilor decăzuţi. În Sf. Scriptură se amintește de mai multe acțiuni ale Arhanghelului Mihail, dintre care vom aminti că el a păzit pe Daniil cu viața în groapa cu lei, el a adus foc și pedeapsă peste cetățile desfrînate Sodoma și Gomora, el l-a scos viu pe Lot din Sodoma. Și la sfîrșitul veacului tot el, împreună cu toată ceata arhanghelilor, va suna din trîmbiță, va scula pe cei morți și va aduna toate limbile la judecată, după mărturia Sf. Pavel care zice „Că însuși Domnul întru poruncă cu glasul Arhanghelului și întru trîmbița lui Dumnezeu se va pogorî din cer”.
Cea mai răspîndită credință populară cu privire la Arhanghelul Mihail este aceea în care el împreună cu Arhanghelul Gavriil, ca cei mai mari între îngeri ce există păzesc oamenii pe parcursul întregii lor vieți, iar la sfîrșitul vieții, în ceasul morții tot ei le iau sufletele. După ce-l plimbă prin toate locurile pe unde fusese în viață, Arhanghelul Mihail duce sufletul răposatului înaintea Scaunului lui Dumnezeu şi în funcție de decizia luată aici, îl duce mai apoi în rai sau în iad. După credința că Sf. Arhanghel Mihail ia sufletele oamenilor în clipa răposării, a rămas zicala „îl ia Sf. Arhanghel”, care semnifică că moare, se duce. Prin sate nu se lucrează, de frică ca Sfinții Arhangheli să nu le ia viața. Poporul credea că Arhanghelul Mihail are niște lumînări de diferite dimensiuni, aceste lumînări arătînd cît mai au de trăit oamenii cărora acestea le-au fost destinate. Oamenii de la sate susțineau, totuși, că Arhanghelii sînt miloși, există, de altfel, superstiția conform căreia atunci cînd vin să ia sufletele oamenilor, Arhanghelii plîng. Datorită Arhanghelilor oamenii nu mai știu în ce zi vor muri.
Arhanghelul Gavriil semnifică „bărbat-Dumnezeu” și este arhanghelul bunelor vestiri, acelora de bucurie, are şi misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiești. El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. El a fost ales și trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina mare a întrupării Domnului, rostind cel dintîi numele Prea Dulcelui Iisus. El a vestit și a pus nume Sf. Ioan Botezătorul. El a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a cîntat cel dintîi „Slavă întru Cel de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, între oameni bunăvoire”. Sf. Gavriil ocrotește pe fecioare, acoperă pe mame, păzește pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinți la Dumnezeu și aduce înapoi împlinirea cererilor. După cum constată scrierile ajunse pînă la noi Arhanghelul Gavriil apare mai rar în credințele și povestirile credincioșilor, rămînînd oarecum în umbra Arhanghelului Mihail.
Moldovenii îi cinstesc în mod deosebit pe Sf. Arh. Mihail și Gavriil. Sînt numeroase biserici cu hramul Sf. Arhangheli, precum și numeroși credincioși care le poartă numele.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1606
- Populația:
- 1902 locuitori
Popeştii de Jos este un sat şi comună din raionul Drochia. Popeştii de Jos este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 28 km de orașul Drochia și la 169 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1902 oameni. Satul Popeştii de Jos a fost menționat documentar în anul 1606.
Comments
(0)