|
Concursul Internațional de Canto Academic „Alexei Stîrcea", la ediția a XII-a
Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău a găzduit Salonul Artelor - eveniment în format online dedicat Concursului Internațional de Canto Academic „Alexei Stîrcea", ediția a XII-a.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, Direcția Culturală a Primăriei municipiului Chișinău, în parteneriat cu Secția Științe Sociale, Economice, Umaniste și Arte a Academiei de Științe a Moldovei, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici" și Centrul de Cercetări Umaniste al USM.
Concursului Internațional de Canto Academic, organizat de Filarmonica Națională, reprezintă un omagiu adus creației și personalității marcante a lui Alexei Stârcea, şi un semn de apreciere înaltă pentru contribuția sa considerabilă la dezvoltarea și promovarea culturii muzicale a ţării.
Concursul urmărește lansarea talentelor autentice din Republica Moldova, dar și de peste hotare. Concurenţii interpretează arii și romanțe semnate de Alexei Stârcea, dar și lucrări vocale din repertoriul muzical universal. Gala Laureaților concursului din acest an a avut loc în data de 2 aprilie.
În condițiile actuale de pandemie, manifestarea se va desfășura în formatul online și va fi transmisă prin intermediul rețelelor de socializare, pe paginile instituțiilor organizatoare.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Чистка сосудов: рецепт отвара из семян льна
- Одно яблоко в день избавляет от лишних калорий
- Осенние и Зимние Цветочные Шедевры от XOstudio FLOWERS: Подарите Магию Праздников! ©
- Голландский план преобразования сельского хозяйства в продовольственные леса! (Видео)
- О трудовой жизни в родовом поместье (+Фото)
- Многодетная семья спасает деревню (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1803
- Populația:
- 1697 locuitori
Chetriş este un sat şi comună din raionul Făleşti. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1697 de oameni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Chetrişul Nou și Chetriş. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Fălești și la 167 km de Chișinău. Satul Chetriș a fost menționat documentar în anul 1803.
Comments
(0)