|
A fost vernisată o expoziţie-concurs dedicată lui Eminescu
O expoziţie-concurs cu genericul „Eminesciana", aflată la cea de-a IV-a ediţie, a fost vernisată la Centrul Expoziţional „Constantin Brîncuşi" din Chişinău.
Expoziţia cuprinde 78 de lucrări, realizate de 68 de autori.
Solicitat de MOLDPRES, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, Dumitru Bolboceanu, a menţionat că expoziţia cu acest generic este organizată pentru a 12-a oară, dar în ultimii patru ani aceasta a devenit o expoziţie-concurs.
Potrivit sursei citate, conform Regulamentului, nu este obligatoriu ca lucrările prezentate la concurs să abordeze neapărat tematica eminesciană. „În acest an, a fost o competiţie destul de serioasă, lucrările fiind evaluate de către un juriu în frunte cu criticul de artă Tudor Stăvilă", a precizat Dumitru Bolboceanu.
La rîndul său, Sergius Ciocanu, şef de direcţie în cadrul Ministerului Culturii, a subliniat că această expoziţie este un eveniment deosebit în viaţa culturală a ţării noastre, care se înscrie în mod reuşit în programul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a Culturii şi zilei de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu.
De premiu I, în valoare de 1500 de lei, s-a învrednicit artistul plastic Ludmila Tihonciuc, iar de premiul II, în mărime de 1200 de lei - pictorul Mihail Statnîi. Premiul III, în valoare de 1000 de lei, a fost luat de pictorul Vasile Sitari.
Cu diplome de merit ale Uniunii Artiştilor Plastici s-au ales artiştii plastici Timotei Bătrînu, Mihai Mireanu, Vasile Grama, Iurie Iazan şi Anatolie Gherasimov.
Expoziţia va fi deschisă pînă la 29 ianuarie.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Кoгда тeлевизор пpишёл ко мнe домой, я забыл, как читaть книги
- Двери в древних заброшенных храмах Индии (+Фото)
- Внимание! Никогда не смешивайте эти 7 фруктов!
- Глава ЦЕРН поддержал строительство в Китае крупнейшего в мире коллайдера
- Простой рецепт целебного овсяного киселя на воде (+Видео)
- Пираты. 10 Интересных Фактов (Видео)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1653
- Populația:
- 1334 locuitori
Onişcani este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sverida și Onişcani. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Călărași și la 81 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1334 de oameni.Satul Onișcani a fost menționat documentar în anul 1653.
Comments
(0)