06 june 2024, 15:30 Culture 66768

Constantin Cojan - cojocar şi căciular din tată-n fiu (Foto, Video)

Pentru zona de sud dintotdeauna au fost specifice activităţile legate de creşterea oilor. Au mai rămas pînă azi meşteşugari în zonă care prelucrează pieile făcînd cojoace, căciuli şi bundiţe. Unul din aceşti meşteşugari este Constantin Cojan din satul Colibaşi. A moştenit această meserie de la tatăl său.

Soția lui Constantin Cojan, doamna Elena, este și ea meșter popular care lucrează cot la cot cu soțul pentru confecționarea produselor.

Domnul Cojan aret un calapod moștenit de la tatăl său, care l-a primit de la învăţătorul său cînd a terminat ucenicia, adică acum optzeci de ani. „Optzeci de ani îi are. Şi dacă optzeci de ani în urmă se făceau cuşmele aşa, la mine, ca la un urmaş de cojocar mai vechi, tot aşa merg, tot aşa se fac." adaugă Cojan.

Ne-a arătat şi acul cojocăresc, care este un ac special cu trei muchii şi mai uşor intră în piele. Pe timpul URSS, acele cojocăreşti nu se găseau în vînzare. „Mulţi acuma pretind că sunt cojocari, cunosc cojocăria, dar daţi-le acul în mînă şi degetarul şi dacă el ştie a lucra cu acul şi degetarul, într-adevăr ăsta-i meşter, dar dacă nu...".

În meserie, primul lucru pe care îl învăţa ucenicul era să ţină degetarul. Constantin Cojan povesteşte că tatăl său îl învăţa să coase cu degetarul legat de deget. „Acolo cînd erau ucenici mulţi, să zicem erau şase-şapte în rînd, ei aveau spaţiu foarte mic între dînşii. Eu cos cam neatent, cu acul prin părţi. Dar la taică-miu, dacă a fost acolo şi a fost plesnit pentru treaba asta, acul trebuia să treacă pe lîngă ureche, adică să nu-l deranjezi pe cel de-alături. Şi de multe ori tatăl meu îşi atingea urechea cu acul."

Constantin Cojan obţine pieile de la ciobanii cunoscuţi. Foloseşte piei de la ţigaică din părţile de sud, dar şi piele de caracul, o rasă de oaie care se creşte la nordul Moldovei.

Domnul Cojan povestește că tatăl său prelucra pieile nu cu produse chimice cum se practică astăzi ci cu borș, cu tărîțe de grîu, precum și cu diferite rădăcini, de exemplu rădăcina de salcie. Dar cel mai des se folosea tărîțea de grîu. Ieșeau niște piei foarte moi și elastice, doar că acestea nu suportau umezeala și cînd timpul era mai posomorît, pielea se strîngea („trăgea apă", spune domnul Cojan).

Constantin Cojan a explicat faptul că după modul în care o persoană purta căciula îţi puteai da seama dacă e însurat sau nu.

Astfel, pe-o ureche căciula o purtau bărbaţii neînsuraţi, iar după căsătorie, căciula se purta deja îndesată la mijloc. Când se căsătoreau, veneau la biserică să se cunune. Mirele venea până la poarta bisericii cu căciula pe o ureche. După ce se cununa, nașa îi punea căciula-n cap și îi zicea: „Finule, fii sănătos, ai grijă de-acuma de familie și căciula mai departe s-o porți așa. Să n-aud c-ai pus-o pe-o ureche, că uite ce unghii am!"

Produsele domnului Cojan sînt cumpărate de oameni diferiţi. „De la vlădică la opincă" spune însuşi domnul Cojan. Oamenii cumpără haine pentru ansambluri de dans, pentru spectacole de teatru, dar şi pentru portul de zi cu zi.