31 august 2024, 16:00 Kaleidoscope views 118
Rezultate sondaj Noi.md: Cum să păstrăm limba maternă, în condițiile globalizării și creșterii popularității limbilor străine?
31 august 2024, 16:00 Kaleidoscope views 118

Rezultate sondaj Noi.md: Cum să păstrăm limba maternă, în condițiile globalizării și creșterii popularității limbilor străine?

Redacția Noi.md a invitat cititorii să participe la un nou sondaj de opinie și să răspundă la următoarea întrebare:

Astfel, potrivit rezultatelor sondajului, 51,6% dintre respondenți consideră că păstrarea patrimoniului cultural și a tradițiilor, alături de învățarea istoriei proprii, reprezintă cea mai eficientă modalitate de a proteja și promova limba maternă în condițiile globalizării și creșterii popularității limbilor străine.

De asemenea, 23,2% dintre participanți consideră că utilizarea mai activă a limbii materne în viața de zi cu zi este esențială pentru menținerea acesteia.

În același timp, 12,9% dintre respondenți sunt de părere că eforturile de păstrare a limbii materne sunt neputincioase în fața globalizării.

Alte măsuri propuse de participanți includ publicarea mai multor cărți și reviste în limba maternă (6,3%) și participarea la proiecte internaționale pentru păstrarea diversității lingvistice și a patrimoniului cultural (6%).

De menționat că sondajul a fost realizat pe site-ul Noi.md la secțiunea sondaj, avînd un eșantion de 944 de persoane, în perioada 26 - 30 august 2024.

Beneficiar al sondajului fiind compania MLD-Media.

La același sondaj au participat și cititorii Noi.md de pe canalul nostru de Viber.

Astfel, potrivit rezultatelor de pe canalul nostru de viber, 67% dintre participanți consideră că folosirea mai activă a limbii materne în viața de zi cu zi este cea mai eficientă modalitate de a o proteja în fața globalizării și creșterii popularității limbilor străine.

22% dintre respondenți au optat pentru păstrarea patrimoniului cultural și a tradițiilor, alături de învățarea propriei istorii, ca metode de menținere a limbii materne.

De asemenea, 5% dintre participanți au propus implicarea în proiecte internaționale pentru păstrarea diversității lingvistice și a patrimoniului cultural, iar 3% consideră că publicarea mai multor cărți și reviste în limba maternă este o soluție viabilă.

Totodată, 3% dintre cei chestionați consideră că toate eforturile sunt neputincioase în fața globalizării.

Sondajul, desfășurat pe platforma Viber, a adunat 436 de voturi.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1889
Populația:
201 locuitori

Reteni-Vasileuţi este un sat din cadrul comunei Branişte, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Rîșcani şi la 182 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 201 oameni. Satul Reteni-Vasileuți a fost menționat documentar în anul 1889.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.