|
Petru Rareş – un mare domn al Moldovei
Astăzi se împlinesc 477 de ani de la trecerea în eternitate a marelui domnitor Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546). Venirea la scaunul Moldovei a acestui domnitor este învăluită de legende, la răspîndirea cărora a contribuit Dimitrie Cantemir (în Descrierea Moldovei).
Documentele, actele cancelariei Moldovei demonstrează, fără urme de îndoială, că Petru vodă, zis Rareş, a domnit de două ori. În al doilea an de domnie se implică în luptele pentru tronul Ungariei. Campaniile moldoveneşti în sprijinul lui Ioan Zapolya au fost victorioase. Încurajat, fără multă socoteală, la 1530 Petru Rareş ocupă Pocuţia, dar în august 1531 armata moldovenească suferă două înfrîngeri, la Gvozdiek şi Obertyn.
La 1538 otomanii în frunte cu sultanul Soliman Magnificul atacă Moldova, din nord atacau ţara polonii, dinspre Nistru au năvălit tătarii. Petru Rareş încheie o înţelegere cu polonii, respinge pe tătari. Însă hoardele otomane ocupă Suceava. Trădat de boieri, Petru Rareş se refugiază (27 septembrie 1538) în Transilvania.
În a doua sa domnie s-a arătat tot atît de energic, ca şi în prima. Mai întîi, a pedepsit crunt pe boierii care l-au trădat, apoi a organizat o expediţie în Transilvania (1541-1542), dar fără succes. A semnat o înţelegere cu Habsburgii, care însă „nu i-a fost de folos”, afirmă C. Mihăescu-Gruiu. Se stinge din viaţă în 1546.
A fost un mare credincios şi un mare sprijinitor rîvnitor al bisericii pravoslavnice. Din vremea domniei lui ne-au rămas mănăstirile Rîşca, Pobrata, Moldoviţa (reclădită), bisericile din Baia, Suceava, Hîrlău, Tîrgul Frumos ş. a. „A fost unul din puţinii domnitori din secolul XVII, care a luptat cu atîta perseverenţă pentru neatîrnarea Moldovei”, - subliniază C. Mihăescu-Gruiu.
- 14 сентября в Кишиневе состоится исключительный концерт Тамары Гвердцители!
- YMCA Молдова организовала международный лагерь Dignity Camp ©
- Важное сообщение для молдаван в России
- Увеличенный поток путешественников на границе: рекомендации Таможенной службы
- Предупреждение для молдавских граждан: МИД выпустил предупреждение о поездках в Турцию
- Где предпочитают отдыхать в Молдове в последний месяц лета
- Дорога в Галлию (+Фото)
- Древние каменные сосуды запредельного уровня обработки и неудачный эксперимент (+Фото)
- О чем говорят попугаи, каркают вороны и ухают совы (Видео)
- Древние технологии, дошедшие до наших дней (+Фото)
- Фантастическая специя - Куркума - омолаживает и лечит множество заболеваний
- Овес - эликсир жизни
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1711
- Populația:
- 2712 locuitori
Speia este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Grigoriopol și la 80 km de Chișinău. Populaţia satului Speia alcătuia 2712 oameni în anul 2012. Satul Speia a fost menționat documentar în anul 1711.
Comments
(0)