Cea mai cumplită!

RĂZVAN

Eşti doamnă, Vidro...

VIDRA

Sunt mamă!...

Aici copilul se mişcă... Simţindu-l în sânul meu,

Uit toate şi văd acuma, văd că-s femeie şi eu!...

(Afară se aud strigăte: "Să trăiască Răzvan-vodă!")

RĂZVAN

Ascultă, iubito Vidră! Ascultă, scumpo soţie!...

Sângele nostru din leagăn va moşteni o domnie!...

(Intră Şoltuzul şi mai mulţi târgoveţi.)

ŞOLTUZUL

(închinând lui Răzvan pe o tablă de argint struguri şi spice de grâu)

După datina străbună, rămasă de la mai-mari,

Eu, şoltuzul ot-Suceava, cu cei doisprezece părgari,

Aleşi ca să fim în fruntea târgoveţilor d-aice,

Dorim măriilor-voastre ani mulţi şi viaţă ferice,

Încât să-ncingeţi Moldova, asemenea unui brâu,

Numai cu livezi de struguri, numai cu câmpii de grâu;

Căci norodul, dând domnia, se mulţumeşte cu poame,

Ca să nu piară de sete şi să nu moară de foame.

RĂZVAN

Primesc din mâinile voastre prinosul de bun ogur,

Ş-a fi părintele ţării făgăduiesc şi mă jur:

Nu voi uita niciodată c-a românului tărie

Este plugul şi cântarul mai presus de boierie...

ŞOLTUZUL

Tot după vechi obiceie, păstrate din veac în veac,

Ales-am din sânul nostru băiatul cel mai sărac,

Pentru că măriei-tale din gura-i copilărească

Să dea, fără să se teamă, o povaţă bătrânească...

Copile, sărută poala îmbrăcămintei domneşti,

Şi cum vei putea mai bine, oraţia s-o citeşti!

BĂIATUL

(după ce sărută mâna ce-i întinde Răzvan)

Măria-ta!

Nu te supăra,

Ci fii bun a ne-asculta!