string(7) "library" string(8) "document"
1639
5500
1359
1465
1200
1300
1822
1711
82
1457
1504
1497
1775

Răzvan şi Vidra

60 61 62 63 64 65 66 67 68 69

SBIEREA

De la tătari mă luară...

RĂZVAN

Dar tătarii?

SBIEREA

Mă robise mai anţărţ, când au trecut

Prin moşia mea Flămânzii, o moşie lângă Prut.

Asta n-ar fi fost nimica, să nu fi luat cu mine

Un chimir cu trei fâşicuri pline, pline, pline, pline:

Cel dintâi era cu taleri, altul numai cu florinţi,

Al treilea galbeni, galbeni de cei ungureşti cu zimţi!...

Ce chimir!... De piele neagră, şi bagă bine de samă,

Avea-n juru-i acăţate zece năsturaşi de-alamă...

RĂZVAN

(zâmbind)

Tătarul de la Moldova, muscalul de la tătar,

De la muscal te ia leahul, ş-ar fi cu putinţă iar

De la leah să te ia neamţul, încât astfel într-o zi,

Deodată cine mai ştie prin ce ţară te-ai trezi!...

Oare nu era mai lesne, cu puţină cheltuială,

Să te răscumperi din lanţuri şi să scapi de tărbăceală?

SBIEREA

Cum? Să mai plătesc? Vai mie? Ar fi mai bine să crap!

O asemenea prostie nici nu mi-a trecut prin cap!

Ce-mi pasă că nu sunt slobod, când stăpânul mă hrăneşte?

Iar pân-atunci în Moldova venitul meu creşte, creşte...

Ş-apoi eu am totdauna o nădejde-n Dumnezeu,

Că sfântul mereu mă scapă, fără să-i dau nici un leu,

Decât numai câteodată vro lumânare de ceară,

Care, de frica scumpetei, o fac la mine la ţară...

RĂZVAN

Du-te, boierule, du-te! Nădejdea te-a mântuit...

Întoarce-te la Moldova fără să fi cheltuit!

Te iert pentru-a doua oară...

SBIEREA

(făcând cruce)

În sfârşit, o, Doamne sfinte!

RĂZVAN

Te-am mai iertat în pădure...

60 61 62 63 64 65 66 67 68 69