Răzvan şi Vidra
Aceasta-i cam puţin; după dreptate
Ar trebui să fii hatman, căci chiar bătălia de-azi
Nu eu, tu ai câştigat-o, viteazul cel mai viteaz! A admite pe străini
Preaînţelepte duce
RĂZVAN
Iartă-mă...
HATMANUL
(ridicând buzduganul)
Deci, în puterea semnului de hătmănie,
Răsplătind măcar în parte minunata-ţi bărbăţie,
Căpitan pe câmpul luptei te ridic şi te vestesc,
În faţa taberei mele şi prin numele crăiesc!
(Muzica militară intonează un marş triumfal. Vulpoi sare în sus, Răzaşul îşi freacă mâinile.)
RĂZVAN
Eu?... Dar cum... În ce cuvinte...
MINSKI
(cu căldură)
Căpitane, eu aş cere
Să te facă chiar polcovnic! Aş leşina de... plăcere!
O dorinţă-nvăpăiată mă tot roade ne-ncetat,
Ca dup-atâtea războaie să te văd... înaintat!...
PIOTROWSKI
(sărutând pe Răzvan)
Satisfactionis causa , şi eu te sărut acuma,
Ştiindu-te dignum esse chiar amplitudine summa
Din pricina mulţumirii
Că eşti demn... de cea mai mare cinste
HATMANUL
Însă nici căpitănia, mă jur pe-acest buzdugan,
Nu-i ceva destul de mare pentru braţul lui Răzvan.
La seimul cel mai de-aproape ţara o să te primească,
Spre mai deplină răsplată, în boierimea leşească...
Voi stărui şi eu însumi, şi toţi prietenii mei...
Dar pân' atunci, căpitane, spune-mi singur, ce mai vrei?
RĂZVAN
Nu pot mulţumi... n-am vorbe, hatmane prealuminate...
HATMANUL
(zâmbind)
A, da! Mi-am adus aminte! Printre prăzile luate