În acest mod se respinge acuzaţiunea strategică cea mai gravă ce se putea face armatei lui Petru cel Şchiop: de ce nu merse înainte?

2. De la Focşani până la Iaşi este o distanţă de 18 mile de marş ordinar, 8 zile de marş forţat pe drum mare, 6 zile de marş forţat pe drumuri lăturaşe; iar cu toate înlesnirile câte se mai pot procura prin un sezon frumos cel puţin 5 zile.

Astfel, o depărtare minimum de 5 zile se întrepunea între armata de la Jilişte şi reşedinţa lui Ioan-vodă.

Către această consideraţiune se mai adaogă o altă şi mai ponderoasă: Petru cel Şchiop ştia că domnul moldovenesc nu avusese încă timpul de a-şi aduna o armată, de care se afla în o prea mare lipsă, deoarece se văzuse silit a alerga la sprijinul câtorva sute de cozaci.

Neavând de cine a se teme şi mai fiind şi de tot depărtată de la dezarmatul său adversar, contra cui oare să-şi fi retranşat tabăra armata de la Jilişte?

În fine, până şi într-o necesitate vegheată, tot încă fortificarea taberei ar fi fost prea vătămătoare, dând celor retranşaţi o idee exagerată de puterea adversarului şi de propria lor slăbiciune, ceea ce i-ar fi demoralizat de mai nainte.

25. Care dară să fi fost greşeala celui bătut? Geniul, numai geniul aceluia ce-l bătuse!

26. Prin minunata execuţiune a ordinelor lui Ioan-vodă, vornicul Dumbravă fu principalul instrument al victoriei de la Jilişte.

Ambele sale misiuni, aceea de a surprinde avantposturile inamicilor şi aceea de a-i lovi în dos, fură deopotrivă de o greutate extraordinară.

Să fi scăpat un singur om din avantposturi, vrăjmaşii s-ar fi pregătit, şi atunci totul era pierdut!

Să fi întârziat o singură clipă lovirea din dos duşmanii ar fi avut spaţiul deschis ca să fugă peste Râmna, unde ar fi putut a se reorganiza.

Pentru a izbuti în aceste două artistice operaţiuni, prin răpeziciunea mersului, tăcerea mişcării, calculul timpului, apropozitul atacului, se cerea din partea capului detaşamentului inteligenţa cea mai vie unită cu sângele cel mai rece.

27. Dar sublimul victoriei constă în modul în care însuşi Ioan-vodă atacă pe vrăjmaşi.

În arta militară acea specie de atac se numeşte "ordine concavă".

Din cauza acestei ordine Annibal fu biruitor la Canna, Narses la Casilino, Eduard III la Cr cy.

Tot din cauza acestei ordine, Petru Rareş fu biruit la Obertin.

Ea prezintă, prin urmare, şi avantaje şi dezavantaje, pe cari le pot apreţui în minutul decisiv numai crierii unui adevărat general.

Iată ce zice renumitul Montecuculli: "Ordinea concavă reuşeşte mai cu samă pe un timp nouros, când e praf, când e fum, sau în alte asemeni ocaziuni, când adversarul nu poate observa mişcările tale."

Ce e dreptul, întinzându-ţi prea mult fruntea armatei, ca să încingi pe vrăjmaşi, răreşti peste măsură şirurile şi le expui a fi rupte.

Aceasta se putea aplica mai cu deosebire cătră oastea lui Ioan-vodă, care era mai mult decât mică în comparaţiune cu acea a rivalului.

De aceea nici eroul nostru nu recurse la ordinea concavă decât numai o singură dată: când avea a face cu neşte duşmani orbiţi prin somn şi prin bruma dimineţii. El ghicise pe Montecuculli!

28. Victoria de la Jilişte dezleagă una din problemele politice cele mai vitale: un principe poate el oare a pune temei pe o armată mică şi compusă din recruţi?

Astăzi România are sub arme întreit atâţia cu câţi Ioanvodă înfrânsese pe Petru cel Şchiop.

Petru cel Şchiop avea o oaste de şase ori mai numeroasă decât acea a lui Ioan-vodă.

Dacă atunci 10 000 de moldoveni bătuseră 60 000 de inamici, de ce oare acuma 30 000 de români n-ar fi în stare de a bate 180 000 de duşmani?

Atunci, ca şi acuma, învingătorii erau adunaţi în pripă, rău disciplinaţi, nedeprinşi cu focul, fără experiinţă.

Atunci ei aveau în fruntea lor un căpitan mare; un căpitan mare ne trebuieşte acuma...

29. Imense fură consecinţele acestei prime bătălii:

1. Ea supuse lui Ioan-vodă toată Ţara Românească;
2. Ea topi una din cele mai frumoase armate duşmane;
3. Ea fu câştigată mai fără nici o pierdere din partea moldovenilor...

O asemenea victorie merită cu tot dreptul de a fi recunoscută ca una din cele mai remarcabile din istoria modernă.

30. Ioan-vodă rămase patru zile pe câmpul de bătălie: îngropă pe cei căzuţi, între cari avu desplăcerea de a nu găsi şi pe Petru cel Şchiop;

împărţi între ostaşi bogata pradă, surprinsă în tabăra inamicului;

dete obositei sale armate un timp de repaos;

se mai întări cevaşi prin noi soldaţi de prin judeţele mai de aproape ale Moldovei.

Apoi se mişcă spre centrul Ţării Româneşti; arzând, tăiând, jefuind toate în cale-i, după obiceiul timpului; căci Hugo Grotius nu venise încă pentru a respinge setea sângelui la proporţiunile strictei necesităţi.

Astfel, Ioan-vodă ajunse la Bucureşti.

31. Eroul nostru era al doilea domn moldovenesc căruia i s-au închinat ţărmii Dâmboviţei.

Cu o sută de ani mai nainte, bucureştenii văzură aci pe strămoşul său, marele Ştefan, care, după ce bătuse pe domnul muntenesc de atunci într-o bătălie generală de pe la marginea ţării, merse cu iuţeala săgeţii, întocmai ca Ioanvodă, drept asupra capitalei: o regulă de strategie.

Dar în acele timpuri Bucureştiul fusese mai tare: pe înălţimile malului nordic al Dâmboviţei, unde rămase până în zilele noastre memoria "Curţii Vechi", se afla o citadelă, numită "Cetatea Dâmboviţei", care în curs de o zi întreagă respinsese armata lui Ştefan cel Mare.

Vechile fortificaţiuni răsipindu-se de atunci încoace, Ioan-vodă putu intra acum în Bucureşti fără a fi întâmpinat cea mai mică opoziţiune, nu de o zi, ci astă dată nici măcar de o oară.