19 may 2024, 21:31 views 27378

Sărăţica Nouă, district Leova,raionul

Statut:
Sat
Prima atestare:
1815
Populația:
760 locuitori

Sărăţica Nouă este un sat şi comună din raionul Leova. Satul are o suprafaţă de circa 1.11 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 6.34 km. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sărăţica Nouă și Cîmpul Drept. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Leova și la 82 km de Chișinău. Satul Sărățica Nouă a fost menționat documentar în anul 1815.

[top]Populația

La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 760 de oameni, dintre care 49.47% -bărbaţi și 50.53% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 98.29% - moldoveni, 0.26% - ucraineni, 0.79% - găgăuzi, 0.66% - bulgari. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Sărăţica Nouă constituia 1170 de oameni, dintre care 49.91% - bărbaţi și 50.09% - femei. Compoziţia etnică a populaţiei comunei arată în felul următor: 96.24% - moldoveni, 0.34% - ucraineni, 0.34% - ruşi, 0.77% - găgăuzi, 2.31% - bulgari. În comuna Sărăţica Nouă au fost înregistrate 389 de gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.0 persoane.

[top]Istoria localitații

Satul Sărățica Nouă a fost menționat documentar în anul 1815. În anul 1903 a fost ridicată din lemn biserica cu hramul. Fiind distrusă în perioada sovietică, a fost reconstruită în anul 1995 cu ajutorul comunităţii. Pe teritoriul bisericii se găseşte „Izvorul minunilor”, a cărui apă se foloseşte la sfinţire.

[top]Sfera socială

În comuna Sărăţica Nouă activează un gimnaziu, două grădiniţe, o casă de Cultură, două biblioteci.

[top]Monumente istorice

Monumentul istoric „Valul lui Traian” reprezintă o fortificaţie din perioada antică tîrzie, atestat pentru prima dată documentar la 13 martie 1489. Valurile sînt situate în partea de sud a Republicii Moldova şi prezintă 2 ramificaţii principale: "de jos" şi "de sus". Valul de jos are o lungime de 126 km şi se întinde de la satul Vadul lui Isac pînă la or. Tatarbunar, pe teritoriul Ucrainei. Valul de sus are lungimea de 138 km avîndu-şi graniţa între orașul Leova la vest şi satul Copanca de lîngă Chiţcani la est, iar în raionul Leova începe din satul Filipeni, trece prin satul Troiţa şi urmează drumul spre raionul Cimişlia pe lîngă satele Troian, Ialpugeni, Caracui şi Sărăţica Nouă. Înălţimea “Valurilor” în prezent nu depăşeşte 1,5-3 metrii. Unii specialişti în domeniu sînt de părerea că “Valurile lui Traian” sînt rămăşiţele construcţiilor defensive din epoca împăratului Traian, sau linia de demarcare dintre romani şi lumea „barbară”, neromană. Alţii consideră că “Valul lui Traian” a fost ridicat în secolul al IV-lea de către triburile goţilor, aliaţi ai Imperiului Roman, în scopul protejării dispozitivelor de apărare de la gurele Dunării, prin crearea unei zone tampon.

Comments

 (0)
Aici puteţi lăsa comentariul/opinia proprie cu privire la noutate prezentată pe pagina.
Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1524
Populația:
5039 locuitori

Ruseştii Noi este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ruseştii Noi și Ruseştii Vechi. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ialoveni și la 27 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 5039 de oameni. Satul Ruseştii Noi a fost menționat documentar în anul 1524.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.