[top]Populația

La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2054 de oameni, dintre care 48.34% - bărbaţi și 51.66% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului arăta astfel: 98.93% - moldoveni, 0.19% - ucraineni, 0.78% - ruşi, 0.10% - găgăuzi. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Răciula constituie 2604 de oameni, 48.73% fiind bărbaţi, iar 51.27% femei. Compoziţia etnică a populaţia comunei arată în felul următor: 98.85% - moldoveni, 0.46% - ucraineni, 0.61% - ruşi, 0.08% - găgăuzi. În comuna Răciula au fost înregistrate 874 de gospodării casnice în anul 2004. Membrii acestor gospodării alcătuiau 2604 de persoane, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.0 persoane.

[top]Istoria localitații

Denumirea satului vine, potrivit legendei locale, de la exclamarea unui călugăr, care bînd apă din izvorul Ula, zise „ce rece e Ula”. Prima menţiune documentară a localității datează din 25 iulie 1599. Investigaţiile arheologice atestă în perimetrul satului rămășițele unei cetăţi din pămînt din secolele VIII-IX.

[top]Monumente istorice

Mănăstirea Răciula a fost înființată în anul 1797, de doi frați, Andrei și Ioan Roșca, preoți din satul Pașcani. Moșia pe care s-a construit mănăstirea a aparținut răzeșului Lupu Stratan. La început a fost mănăstire de călugari, însă în anul 1811, în urma desființării schitului Mana din apropierea mănăstirii Curchi, aici se înființează o obște de călugarițe. Se construiesc două biserici: a Nașterii Maicii Domnului (ridicată în 1800 și reînnoită în 1845) și a Sfîntului Ierarh Nicolae (ridicată în 1822, reînnoită în 1880). În 1959 mănăstirea Răciula a fost închisă. Chiar în Duminica Mare au sosit la mănăstire trei reprezentanți ai autorităților sovietice, pentru a pune în aplicare hotărîrea Consiliului de Miniştri al RSSM privind închiderea a nouă mănăstiri, între care şi Răciula. Călugăriţele urmau fie să plece din mănăstire, fie să rămînă în vechile case-chilii şi să fie repartizate în gospodăria colectivă din sat. Timp de zece zile sătenii s-au împotrivit închiderii mănăstirii. În cea de-a zecea zi au fost trimişi împotriva lor 300 de miliţieni. Au murit trei oameni, mulţi au fost răniţi, iar stareţa mănăstirii şi opt dintre săteni, consideraţi a fi instigatorii la revoltă, au fost trimişi în închisoare. Cele două biserici au fost devastate, iconostasul distrus, aurul și argintul s-a zmuls de pe icoane, iar lemnul pictat cu chipurile sfinţilor, cărţile bisericeşti şi alte odoare au fost arse în cîmp. Apoi a fost dată jos turla bisericii, transformînd lăcaşul de cult în club de dans şi sală pentru nunţi. Aşezarea monahală se aseamănă unui sat în care fiecare măicuţă are propria gospodărie. Aici se găseşte, printre altele, şi casa monahiei Eliconida, sora primului mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu (1920-1936), declarată acum bun de patrimoniu. Această organizare avea să ajute la păstrarea „seminţei monahismului” şi după închiderea mănăstirii. Călugăriţele care nu au fost trimise în detenţie sau alungate au primit acordul de a rămîne în locuinţele lor, cu obligaţia de a lucra în gospodăria colectivă (sovhoz) din localitate. Deşi biserica lor era închisă şi cărţile de rugăciune au fost confiscate, maicile nu şi-au pierdut credinţa. Şi-au făcut altar în „ungheraşul” casei şi s-au rugat în continuare. Cu toate că mănăstirea a fost închisă, biserica devastată, iar călugărițele rupte de activitatea lor tradițională (maica Evlampia a fost nevoită să lucreze ca brigadier la sovhozul „Meşter-Faur”, împletind rochii şi bluze, iar alte măicuţe au lucrat în cîmp sau la vite), viaţa monahală şi-a urmat cursul pe ascuns. Şi pe măsură ce maicile îmbătrîneau în casele-chilii, apăreau novice care se pregăteau să le ia locul. În anul 1990 mănăstirea a fost redeschisă. Timp de zece ani a fost restaurată. Mănăstirea Răciula este condusă astăzi de egumena Eustafia, în vîrstă de 82 de ani care se află în această mănăstire de la vîrsta de 6 ani. Regentă (dirijor) a corului bisericesc înainte de 1959, a avut de pătimit, însă nu şi-a pierdut credinţa. Astăzi, prin grija ei, se fac eforturi pentru restaurarea bisericii de iarnă, în vreme ce biserica de vară şi-a îmbrăcat deja haina nouă.

[top]Trasee turistice

La o margine de sat se găsesc nişte lacuri mari în valea rîului Ichel, care aici formează o pîlnie din dealuri înalte (Chiscul Moscalului, Coasta Midarii, Mitocel, Tolacu, Turna Veche, Buda). Plin de mister este locul din sat numit „Beciul lui Caradgi”, probabil că este legat de numele vreunui boier de origine turcă, care şi-a avut aici lăcaşul sau este locul, unde potrivit uneia dintre numeroasele legende, care circulă prin zonă, a fost ascunsă o comoară. Atracții turistice ale zonei sînt vatra medievală a satului și vestigiile unei cetăţi din pămînt din secolele VIII-IX; Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” (1794); Muzeul satului; Vinăria „Fraga. Evenimentele locale la care pot participa turiștii sînt hramul bisericii săteşti „Sf.Dumitru”, hramul bisericilor mănăstireşti „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sf.Nicolae”. Meşteşugurile populare practicate de localnici sînt: împletitul în lozie, croşetarea, ţesutul. Turiștii sînt cazați în chlii mănăstireşti şi în gospodării ţărăneşti disponibile, în corturi în zona de odihnă a localnicilor. Pensiunea Casa mierii din satul Răciula este un autentic muzeu de apicultură, situat între flori și stupi de albine. În această gospodărie poate fi observată munca albinelor întru-un stup de sticlă şi pot fi confecţionate diverse suvenire din ceară de albine. Aici pot fi gustate felurite tipuri de miere, hidromelul (bătură obţinută din fermentarea mierii de albine), dar şi vinul casei.