21 november 2024, 17:17 views 34108

Hincăuţi, district Edineţ

Statut:
Sat
Prima atestare:
1670
Populația:
2010 locuitori

Hincăuţi este un sat și comună din raionul Edineț. În componența comunei Hincăuți intră satele Hincăuți, Clișcăuți și Poiana. Satul Hincăuți se află la o distanță de 18 km de orașul Edineț și la 224 km de Chișinău. Prima atestare documentară a satului Hincăuți din ținutul Hotin datează din 20 decembrie 1670.

[top]Istoria localității

Prima atestare documentară a satului Hincăuți din ținutul Hotin datează din 20 decembrie 1670, cînd domnitorul Duca Vodă îi întărea lui Grigoraş Cîrlig împreună cu fraţii lui stăpînirea asupra moşiei Oncăuţi, „ce se numesc în tabla vistiernicului Hincăuţi". Astefel, denumirea Hincăuţi apare în actele oficiale de la bun început. Satul era situat în valea Racovăţului Sec, în hotar cu satul Cepeleuţi. În 1772 la Hincăuți erau înregistrate cu ocazia recensămîntului 32 de gospodării. În 1774, sunt atestate doar 18 gospodării, 16 fiind impuse să plătească bir. În anul 1817 moşia Hincăuți, cu 51 de gospodării ţărăneşti, se afla în proprietatea stolnicului Gheorghiu Loizu. Acesta stăpînea la Hincăuți 250 fălci de arătură, 300 fălci de imaşuri, 350 fălci de fîneaţă, 150 fălci de grădină, un iaz cu peşte, o moară. În 1807 la Hincăuți se construiește o biserică din bîrne şi scînduri, în locul celei vechi, unde slujeau un preot și un dascăl. Recensămîntul din 1859 înregistra în localitate 145 de case cu 692 de locuitori. Către 1861 și-a deschis ușile şcoala parohială bisericească. În același an Nicolai Stamo stăpînea la Hincăuți 245 desetine de pădure, iar în 1865 avea în proprietate 2819 desetine de pămînt. Conform datelor statistice, în 1870 la Hincăuţi erau 152 de case cu 880 de locuitori, care ţineau în gospodăriile lor 75 de cai, 380 de vite cornute mari, 800 de oi. Către 1904 satul număra 242 de gospodării cu 1217 locutori, numărul cărora crește pînă la 1.262 oameni în 1910. În anul 1933 la Hincăuți erau înregistrați 1817 locuitori, iar către 1940 - 2377 de locuitori, dintre care 90,3 % moldoveni și 7,9 % ucraineni. În 1949 la Hincăuți sunt înregistrați 2318 locuitori, dintre care 95,6 moldoveni, 1,33 % ucraineni, 1,29 % ruşi ş. a. În 1970 numărul locuitorilor ajunge la 1.656, iar în 1979 la 1.768, dintre care 821 de bărbaţi şi 947 de femei. În perioada sovietică în localitate a fost întemeiată gospodăria colectivă „Patria". Satul avea moară, centru de prestări servicii, şcoală medie, casă de cultură, 2 biblioteci, spital de circumscripţie cu maternitate, grădiniţă de copii, oficiu poştal, magazine, monument al gloriei militare.

[top]Resurse naturale

Comuna este amplasat pe o suprafaţă de 3135,69 ha, dintre care: terenuri cu destinaţie agricolă – 1969,93 ha;terenurile fondului silvic – 123,69 ha;bazine acvatice – 56,42 ha. Parcul Hincăuți, fondat la începutul secolului XX, pe o suprafață de 27 ha (astăzi ocupă doar 5 ha) formează un ansamblu de tip conac-parc, legat de numele familiei Cantacuzino, pe locul unei păduri de stejar, avînd următoarele elemente: conacul, lacul, poienele centrale și laterale, rețelele inelare de poteci. În parcul, care este un monument al naturii, se află peste 50 de specii de arbori și arbuști din cele mai rare întîlnite în republică cum ar fi stejarii viguroși, teiul argintiu, pinul, jugastrul, salcia albă, mesteacanul cu vîrsta de peste 100 de ani. Dintre speciile rare se evidențiază pinul veimut, nucul negru, bradul nordman și teiul american. Tot aici se află 6 molizi cu vîrsta de peste 100 de ani. Parcul reprezintă o bogăție floristică importantă (specii rare, exotice, de dimensiuni mari, uneori arborii depășesc 1 m în diametru), dar sunt necesare investiții pentru lucrări de amenajare a teritoriului iazurilor, de reparație a edificiilor.

[top]Economia locală

În prezent pe teritoriul comunei activează următorii agenţi economici: • Î.I. „Guţan Violeta” – întreprindere comercială; • Î.I. „Dvornic Grigore” – (2 magazine) întreprindere comercială; • Î.I. „Griţei Panfil” – (1 magazin) întreprindere comercială; • Î.I. „Siminiuc” – (1 magazin) întreprindere comercială; • Î.I. „Gamco Ecaterina” – (1 magazin) întreprindere comercială; • Î.I. „Rusu Artur” – (1 magazin-bar) întreprindere comercială; • Î.I. „Pîslari Olga” – (1 magazin) întreprindere comercială; • Gospodării ţărăneşti – 505; • CAP „Cortulus” – întreprindere agricolă; • SRL „Todini Production” – întreprindere agricolă cu capital străin; • SA „JLC” – întreprindere agricolă; • SRL „Puritate Exim” – întreprindere agricolă; • SRL „Rujniceanca” – întreprindere agricolă; • SRL „Arion-Don” – întreprindere agricolă; • SRL „Bricevic-agro” – întreprindere agricolă; • SRL „Agropomfruct”– întreprindere agricolă.

[top]Sfera socială

În prezent pe teritoriul satului activează: • Gimnaziul; • Grădiniţa de copii, • căminul cultural; • biblioteca publică; • Centrul medicilor de familie; • Oficiul poştal „Poşta Moldovei” ; Pe teritoriul comunei activează 2 organizaţii obşteşti: „Speranţa” şi „Viitorul”.

[top]Populația

La 01.01.2008 populaţia comunei constituia 2010 persoane, dintre care 47,86 % erau bărbați și 52,14 % - femei.

Comments

 (1)
Aici puteţi lăsa comentariul/opinia proprie cu privire la noutate prezentată pe pagina.
Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1868
Populația:
491 locuitori

Codreni este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Codreni și Zloți. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Cimișlia și la 53 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 491 de oameni. Satul Codreni a fost menționat documentar în anul 1868.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.