Corlăteni, district Rîşcani
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1487
- Populația:
- 5596 locuitori
Corlăteni este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Satul are o suprafaţă de circa 4.16 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 9.70 km. Corlăteni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, aflat la distanța de 34 km de orașul Rîșcani și la 135 km de Chișinău. Satul Corlăteni a fost menționat documentar în anul 1487.
[top]Populația
Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 5596 de oameni, dintre care 48.45% - bărbaţi și 51.55% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 98.21% - moldoveni, 0.95% - ucraineni, 0.64% - ruşi, 0.02% - găgăuzi, 0.04% - bulgari, 00.14% - alte etnii. În satul Corlăteni au fost înregistrate 1912 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.9 persoane.
[top]Istoria localitații
Cele mai vechi urme ale prezenței omului pe teritoriul satului Corlăteni datează din anul 3000 î.Hr., fiind depistate urmele a 2 sate. Pe vetrele lor au fost găsite urme de case arse, grămezi de lut ars, vase de lut de culoare roșie din eneoletic (mileniile IV-III î.Hr.). Una din vetre se află la 3,2 km sud-est de la extremitatea de sud a satului Corlăteni, la 0,4 km nord-vest de locul de scurgere a rîulețului Copăceanca în Răut, pe un promontoriu format de confluența acestor două rîuri, la sud-est de stația de energie electrică. Materialele arheologice descoperite aici datează din perioada culturii Cucuteni-Tripolie. La sfîrșitul mileniului II î.Hr. pe terenul comunei au ființat alte două așezări umane, pe vetrele cărora au fost descoperite case arse, obiecte casnice, vase de lut din epoca bronzului (sec. XIV-XII î.e.n.). Aceste așezări aparțin culturei Noua și culturei Sîntana de Mureș-Cerniahov. Prima atestare a satului actual datează din 5 martie 1487, cînd prin hrisov domnesc Ștefan cel Mare dăruia lui Ivanco Bîrlici, pentru slujba credincioasă, cîteva sate, inclusiv Corlîtenii. În secolul al XVIII-lea la Divanul Moldovei se judeca litigiul dintre Mărioara Calimah cu ofițerul rus Serghie Leontiev pentru moșia Corlătenilor. Măriora Calimah a adus ca mărturie cîteva hrisoave de la domnitorii Constatin Movilă (1610), Gheorghe Ghica și Alexandru Vodă (1792). În 1803 vesternicul Grigoraș Sturza avea în Corlăteni 125 de birnici. Familia Sturza a continuat să stăpîbescă moșia sa la Corlăteni încă decenii la rind. La mijlocul secolului al XIX-lea în sat erau 117 gospodării cu 955 de locuitori. Și-a deschis ușile școala parohială bisericească În 1870 satul avea 189 de case cu 1325 de locuitori. Către anul 1923 populația satului ajunge la 2500 de oameni, în sat funcționa o școală primară, o moară, o băcănie, 3 cîrciumi, primărie. După 1945 satul a fost redenumit în Leadoveni dupa numele aviatorului Leadov, erou al URSS. În 1966 satul Corlăteni a fost unit cu Singureni. Iar, în 1991 localitatea Leadoveni este divizată în două sate independente care au existat anterior: Singureni și Strîmba. În 1993 satul este iarăși redenumit Corlăteni după numele vechi cel purta.
[top]Monumente istorice
Biserica ,,Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Corlăteni a fost zidită din piatră între anii 1873-1889. Între anii 1963-1988 biserica a fost închisă. În anul 1980 biserica a fost incendiată, au ars iconostasul, pristolul, icoanele, cupola și s-au pierdut aproape toate obiectele de cult. În 1988 sfîntul locaș a fost redeschis. În anii următori s-a construit casa parohială, fîntîna și gardul în jurul bisericii, a fost reparată biserica în interior și exterior.
[top]Sfera socială
În 1995 în satul Corlăteni a fost deschisă Casa memorială „Liviu Damian”. Expoziția reunește piese originale, numeroase obiecte personale, fotografii, manuscrise, documente. Piesele colectate și expuse oglindesc viața și creația poetului originar din Corlăteni.
[top]Personalităţi
Originari din satul Corlăteni sunt: Poetul Liviu Damian și Prozatorul Victor Dumbrăveanu.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1738
- Populația:
- 484 locuitori
Valea Adîncă este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Constantinovca și Valea Adîncă. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Camenca și la 120 km de Chișinău. Populaţia satului Valea Adîncă alcătuia 484 de locuitori în anul 2012. Satul Valea Adîncă a fost menționat documentar în anul 1738.
Comments
(0)Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.