[top]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituie 9325 de oameni, dintre care 46.56% - bărbaţi şi 53.44% - femei. Structura etnică a populaţiei oraşului este următoarea: 49.12% - moldoveni, 33.05% - ucraineni, 16.27% - ruşi, 0.17% - găgăuzi, 0.12% - bulgari, 0.03% - evrei, 0.34% - polonezi, 0.11% - ţigani, 0.79% - alte etnii. În Ocniţa au fost înregistrate 3493 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.7 persoane.

[top]Istoria localității

Apariţia Ocniţei este legată de construcţia, la sfîrşitul secolului al XIX-lea, a căii ferate Bălţi-Cernăuţi. Localitatea Ocniţa, care a stat la originile oraşului de azi, a apărut pe lîngă staţia de cale ferată Ocniţa în anul 1897. În aprilie 1898, a fost întocmit primul plan al Ocniţei, fiind indicate hotarele loturilor celor 45 de proprietari de pămînt. În anul 1903 a fost finisată construcţia clădirii gării staţiei feroviare Ocniţa. Către anul 1904 populaţia Ocniţei numără 3 240 locuitori, funcţiona şcoala cu două clase, biserica, zemstva. Datorită aşezării sale avantajoase, în punctul de intersecţie a două ramuri ale căilor ferate, în anul 1910 Ocniţa devine centrul administrativ local al căilor ferate. În acea perioadă aici activau depozitul principal şi atelierele de reparaţii a locomotivelor. Între anii 1918 – 1940 gara Ocniţa se afla în cadrul plasei Otaci, comuna Lipnic, iar între 1941 – 1944 în plasa Climăuţi a aceleiaşi comune. În anul 1923 populaţia Ocniţei era de 3127 de locuitori. Funcţionau cooperativa agricolă, abatorul, şcoala primară şi medie, primăria, poşta, telegraful, telefonul, farmacia, 6 cîrciumi, etc. În anul 1946 Ocniţa capătă statut de localitate de tip orăşenesc. În 1955 la Ocniţa se construieşte uzina de producere a cărămizii cu o capacitate de 3 mln. cărămizi şi 250 mii olane anual. În anul 1975 Ocniţa, cu o populaţie de 7100 locuitori devine centru raional. În anul 1994 primeşte statutul de oraş şi intră în componenţa judeţului Edineţ. Din anul 2003 oraşul Ocniţa este centrul administrativ al raionului Ocniţa.

[top]Monumente istorice

Prima biserică din Ocniţa a fost ridicată din lemn, iar protoiereul Teodosie Volovei a fost primul paroh al bisericii timp de 42 de ani. Biserica ortodoxă din Ocniţa a fost concepută ca locaş pentru feroviari, conform decretului ţarului Nikolai al II-lea, care prevedea construcţia edificiilor religioase la toate punctele feroviare importante. Construcţia bisericii a început în anul 1914, fiind însă oprită în 1917. În anul 1925 lucrările au fost reluate, construcţia bisericii din piatră fiind finisată în 1931. Picturile interioare au fost realizate de doi pictori italieni şi unul englez. În ziua de 6 mai 1931, de Sf.Gheorghe Purtătorul de Biruinţă, biserica a fost sfinţită. De atunci hramul oraşului Ocniţa se sărbătoreşte la 6 mai. În anul 1959 biserica Sf.Gheorghe din Ocniţa a fost închisă, fiind transformată în depozit, apoi tir. La sfîrşitul anilor 60 ai secolului XX a fost întreprinsă o tentativă de a arunca în aer biserica, în acest scop au fost chiar efectuate lucrări special. Însă analizînd situaţia s-a ajuns la concluzia că pentru a distruge locaşul religios este nevoie de o cantitate foarte mare de explozibil, iar explozia ar fi atît de puternică încît ar putea afecta clădirea gării, şcoala şi mai multe case. Din acest motiv planul nu a fost pus în aplicare. În 1989, la iniţiativa orăşenilor, a început renovarea bisericii. De restabilirea picturilor interioare s-au ocupat pictorii din Ocniţa Constantin Obrejanu, Evghenii Virskii, Alexandr Cuba.