Mănăstirea Țigănești
În preajma satului Țigănești din raionul Strășeni, la distanța de 35 km de Chișinău se află Mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". Mănăstirea a fost întemeiată în 1725 de boierul Lupu Dencă şi de răzeşii din comuna Cobîlca (azi Codreanca). Aceştia au construit o biserică din lemn. Primul stareţ al mănăstirii a fost ieromonahul Samuil.
În 1846, pe locul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, care se ruinase deja, a fost construită o biserică din piatră. A doua biserică (de iarnă), cu hramul „Sfîntul Nicolae”, a fost construită în 1868, pe timpul Egumenului Ghedeon.
După al doilea Război Mondial, autorităţile sovietice au făcut cîteva tentative de a închide mănăstirea. Prima tentativă a avut loc în 1945, pe cînd stareţ era Ioachim Burlea. La acea dată însă mănăstire a rezistat. Prin anii '50, mănăstirea încă mai avea în proprietate 108 hectare de pămînt, două mori de apă şi una de vînt şi acolo trăiau 180 de călugări şi fraţi. În 1960, toţi cei 165 de călugări au fost încărcaţi în camioane şi duşi în direcţii necunoscute. Icoanele şi cărţile bisericeşti, sub pretextul că sînt duse la Hîrbovăţ, au fost arse. Singura icoană care a fost salvată a fost cea a Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon, dăruită mănăstirii în 1909 de către episcopul Serafim. Cimitirul mănăstirii a fost nivelat. A dispărut şi Cărarea Maicilor, drumul ce unea sfîntul locaş cu mănăstirea de maici din Tabăra.
În incinta mănăstirii a fost deschis un spital de psihiatrie. Bolnavii erau ţinuţi în chiliile călugărilor şi în biserica de iarnă, iar în biserica de vară se afla depozitul.
În 1992 mănăstirea a fost redeschisă. Edificiile complexului monastic au fost renovate.
Biserica de vară cu hramul „Adormirea Maicii Donmului” a fost construită în stil rusesc, avînd planul dreptunghiular, de dimensiuni mici. Are doua turle în stil gotic, una deasupra pridvorului și alta deasupra naosului. Absidele laterale sînt puțin evidențiate.
În 2009 a fost sfințită cea de-a treia biserică, în cinstea icoanei Maicii Domnului „Izvor Tămăduitor”, deoarece e situată deasupra unui izvor. De curînd zona unde se află mănăstirea Țigănești a devenit Parc Național. O atracţie pentru turişti este şi biblioteca impresionantă unde sînt depozitate cărţi vechi de peste o sută de ani.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1588
- Populația:
- 1591 locuitori
Heciul Vechi este un sat din cadrul comunei Alexăndreni, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Sîngerei și la 137 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1591 de oameni. Satul Heciul Vechi a fost menționat documentar în anul 1588.