Sanctuarele sînt altare ale templelor păgîne, loc socotit sfînt şi cu intrarea interzisă profanilor, locul numit şi „Sfînta sfintelor”. Sanctuarele au fost dintre primele clădiri de cult religios, termenul provenind de la termenul sanct – sfînt, sacru. Au fost caracteristice pentru perioada credinţelor păgîne, fiind dedicate zeilor. Cele mai vechi sanctuare se aflau în grote, evidenţiate prin amplasarea în fundul gropilor, cu picturi pe suprafeţele încăperilor (Granţa). În perioada neolitică, în cultura Cucuteni-Tripolie, în casele de locuit erau amenajate altare, sub forma unor porţiuni ridicate ale podelei, pe care erau amenajate figurine din lut ars –  zeiţe, aşezate în fotolii modelate cu speteze zoomorfe.

De obicei, termenul se foloseşte mai des în cazul concentrării într-un loc a mai multor altare sau temple. Sanctuarele au fost caracteristice şi culturii şi arhitecturii dacilor. Sînt cunoscute tipurile de sanctuare liniare sau patrulatere şi circulare simple, circulare concentrice.

Sanctuarele patrulatere au fost atestate în Munţii Orăştiei, în Sarmizecetusa Regia, pe lîngă cetăţile dacice. Au rămas numai partea adîncită în sol, din care pot fi observate cîteva legităţi sumare, care au stat la baza creării arhitecturii lor. Sanctuarele patrulatere au o formă rectangulară cu 4-6 şiruri de coloane, numărul total al coloanelor fiind egal cu 60. Nu s-au păstrat urme de la pereţii exteriori, particularitate care, împreună cu amplasarea lor de o densitate mai mare decît necesitatea constructivă, le fac unicate în spaţiul european contemporan şi rămîn o enigmă a funcţionalităţii lor.

Sanctuarele circulare au fost răspîndite mai larg, fiind întîlnite departe în afara arcului carpatin: s. Dolinean (Hotin), s. Butuceni (Orhei), dar concentrarea lor maximă şi de o realizare geometrică perfectă a formelor planului, rămîne în Sarmizecetusa şi în împrejurimile ei, datînd din primul secol al erei noi. Sanctuarul Mare dn Sarmizegetusa face parte din tipul de sanctuare răspîndite în Europa în perioada megalitică, începînd de la simple cercuri concentrice, ajungînd la expresia evoluată la cromlehul din Stounhenge (Anglia), de care se apropie prin destinaţia de calendar astronomic şi unele similitudini planimetrice şi dimensionale. În ambele cazuri în centru se afla cella de forma potcoavei, la Sarmizegetusa orientată spre sud-est (spre deosebire de Stounhenge, care era deschis spre nord-est).

 Sanctuare au avut slavii, numite capişe - platforme în centrul cărora era plasată figura idolului cioplit. Teritoriul din jurul sanctuarului păgîn era din pămînt bătut, pe care erau aruncate cioburi din vasele cu sacrificii.

 Uneori cu termenul de sanctuar sînt numite altarele bisericilor creştine, amplasate în abside, unde locul neiniţiaţilor este oprit.