07 iunie 2013, 12:06 views 10666
Materiale din compartiment: Galeria foto |

Cişmelele satului Izvoare, raionul Floreşti

Vederea generală a cişmelelor satului Izvoare

La 20 km de centrul raional Floreşti și 124 km de Chișinău se află un sat nu foarte mare, dar confortabil ‒ Izvoare. Conform recensămîntului din 2004 în sat sînt 1.092 de locuitori, majoritatea dintre care sînt moldoveni. Trebuie să menţionăm că în Moldova sînt cîteva sate cu denumirea ‒ Izvoare. Principalele puncte de atracţie ale satului sînt cunoscutele lui izvoare, apele căruia formează un pîrîu, care se varsă în rîul Căinari. În total în sat sînt 11 izvoare, toate izvorînd la poalele unei stînci abrupte, pe care este situat satul.

Cişmelele satului Izvoare sînt considerate monument hidrologic al naturii şi se află sub protecţia statului. Încă pe timpurile sovietice, zona izvoarelor a fost împrejmuită de un zid frumos din piatră de diferite feluri, extrasă atît din cariera din apropiere, precum și din alte locuri cu zăcăminte de piatră din nordul Moldovei.

Intrarea pe teritoriul izvoarelor

În decorul acestei zidării au fost utilizate nu numai pietrele de calcar, ci, de asemenea, fragmente de granit negru și roșu. Zidăria este executată cu mare îndemînare și imaginație şi este una din cele mai memorabile atracţii naturale ale locului. Pe perete este ataşată o placă de marmură cu o deviză interesantă, scrisă încă cu caractere chirilice. Iată acest motto ‒ Atunci cînd bei apă, gîndeşte-te la izvor.

Fiecare dintre cele 11 izvoare are un decor individual și nu seamănă cu celelalte cişmele, fiind o realizare artistică foarte interesantă, care vorbeşte, de altfel, de măiestria și gustul artistic al arhitecților și constructorilor acestui monument deosebit de frumos.

Vedere a izvoarelor din depărtare

Prin multe locuri din zidărie se pot vedea ţevi, dar din nici una dintre ele nu curge, din păcate, apă. Cel mai probabil, acest lucru vorbeşte despre faptul, că izvoarele nu au fost curățate demult, iar apa îşi găseşte drum și izvorăşte de sub pietrele zidăriei. Toată apa se scurge în două bazine, unul nu foarte mare, iar cel de-al doilea mai mare, fiind unite între ele. Apoi apa se scurge într-un pîrîu cu lăţimea de 2-3 metri, care șerpuind prin luncă, peste aproximativ 500-600 metri se varsă în rîul Căinari.

Ni s-a părut că în prezent cişmelele din Izvoare nu sînt la fel de abundente ca în trecut. Dar, în ciuda acestui fapt, am plecat de aici cu cele mai bune impresii, pentru că acesta este un monument foarte frumos și care prezintă interes, iar drumul spre el trece prin cîmpurile foarte pitoreşti ale raionului Floreşti. Aşa că, vă dorim călătorie plăcută, iar pînă una alta puteţi răsfoi albumul nostru foto.

 

Cişmelele satului Izvoare, raionul Floreşti - album foto

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1497
Populația:
3285 locuitori

Măcăreşti este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Frăsineşti și Măcăreşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ungheni și la 98 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3285 de oameni. Satul Măcărești a fost menționat documentar în anul 1497.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.