13 noiembrie 2024, 15:30 Copiilor views 21468
10 greşeli flagrante pe care le comiţi în educarea copilului tău
Foto: jurnalul.ro
13 noiembrie 2024, 15:30 Copiilor views 21468

10 greşeli flagrante pe care le comiţi în educarea copilului tău

Toţi se consideră campioni în educarea copiilor, însă realitatea confirmă opusul. Toţi comitem greşeli, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama. Revista germană Focus ne îndeamnă să învăţăm din greşeli şi ne prezintă cele mai flagrante 10 greşeli care ar trebui evitate în viitor.

1. Violenţa

Părinţilor ar trebui să le fie clar că bătaia nu este o soluţie. Chiar dacă uneori ţi se pare la îndemână să îţi elimini astfel propriile frustrări, violenţa nu ajută la educarea copiilor, ci are repercusiuni negative asupra dezvoltării lor.

2. Inconsecvenţa

Rămâi sever, chiar dacă ţi se pare greu. În cazul în care copilul tău îţi oferă o criză de zile mari într-un centru comercial, aruncându-se la podea şi urlând cât poate, păstrează-ţi nervii, chiar dacă cei din jur îi aruncă deja priviri milostive. Regulile trebuie să rămână valabile indiferent de starea sau circumstanţele din jur.

3. Nu te mai iubesc dacă...

Ameninţările cu lipsa de afecţiune reprezintă o formă de pedeapsă aplicată foarte des de părinţi. Copiii ar putea să rămână cu sechele. Ameninţări de genul "dacă nu îţi faci curat în cameră, nu te mai iubesc"- nu au ce căuta în educarea unui copil.

4. Suprasolicitarea

Sunt părinţi care acceptă cu greu că odraslele lor nu sunt genii multi-tasking. Prea multe reguli şi indicaţii pot suprasolicita rapid un copil. Pentru cei mici este suficientă o indicaţie pe rând.

5. Exemplul prost

Părinţii se miră de multe ori de unde au dobândit copiii lor anumite însuşiri. Răspunsul e simplu. Copiază exact ceea ce văd şi atunci ar trebui să începi să îţi analizezi propriul comportament. Trebuie să îţi propui să devii un exemplu pozitiv pentru ei. Obiceiurile proaste sunt însuşite primele. De aceea, dacă impui anumite reguli pentru copii, încearcă să fii tu primul care le respecţi.

6. Lipsa de apreciere

Copilul tău a îndeplinit cu brio o sarcină, iar tu te faci că plouă? Nu îi spui absolut nimic? Este o dezamăgire cruntă. La copiii mici, lauda este extrem de importantă. Nu conteni să îl lauzi atunci când merită şi arată un comportament pozitiv.

7. Lipsa de încredere

Este deosebit de important să îi arăţi copilului tău că ai încredere în el. Doar aşa poate să înveţe să acţioneze responsabil şi să dezvolte un sentiment corect de autoevaluare a capacităţilor. Lasă-ţi copilul să încerce singur anumite lucruri, chiar dacă preferi să le faci tu pentru el.

8. Comparaţiile cu alţii

Nu îţi compara copilul cu altul, nici măcar dacă ambii sunt ai tăi. Fiecare copil este unic, chiar dacă al tău îţi varsă constant mâncarea pe jos. Fiecare se dezvoltă altfel. Apreciază calitătile unice ale copilului tău şi învaţă să îţi apreciezi şi propriile tale succese în educarea lui.

9. Comunicarea greşită

În cazul în care copiii tăi te joacă în picioare, vina s-ar putea să îţi aparţină, fiindcă nu reuşeşti să comunici cum trebuie cu ei. Copilul este pregătit să înţeleagă ce îi spui dacă o faci cu cuvinte simple şi clare.

10. Severitatea excesivă

Este absolut normal ca cei mici să nu fie la fel de la o zi la alta. Din când în când, dă-i voie copilului să mai facă lucrurile aşa cum îşi doreşte. Dacă vrea să îşi pună cizmele în locul tenişilor în picioare, nu este sfârşitul lumii. Fă o listă a priorităţilor şi încearcă să le impui doar pe acelea cu consecvenţă.

Sursa: jurnalul.ro

Cuvinte cheie:

educatie , copii , parinti

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1774
Populația:
5447 locuitori

Hîrbovăţ este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Hîrbovăţ este unicul sat din comuna cu acelaşi nume situat la o distanță de 12 km de orașul Anenii Noi și la 44 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 5447 de oameni. Satul Hîrbovăț este menționat documentar în anul 1764.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.