|
Un nou oficiu poștal a fost deschis la Cornești
Întreprinderea de stat "Poşta Moldovei" continuă modernizarea serviciilor pe care le prestează. În oraşul Corneşti, raionul Ungheni, a fost deschis un nou oficiul poştal, dotat cu cele mai noi tehnologii pentru deservirea rapidă a clienţilor. Şi angajaţii au avut parte de o surpriză. Poştaşii au primit în dar câte o bicicletă.
Inaugurarea noului oficiu poştal i-a bucurat pe locuitorii oraşului.
"Condiţiile sunt foarte bune, faţă de cum au fost acolo. Suntem foarte mândri că avem aşa oficiu frumos, să deservim lumea calitativ şi repede", spune şeful oficiului poştal din orașul Corneşti, Tamara Ion.
"Noul oficiu chiar dacă este cu mult mai mic decât vechiul sediu e cu mult mai comod. Este dotat cu tehnică de calcul performantă ceea ce va permite să deservim mai calitativ şi mai rapid", a menționat primarul orașului Corneşti, Vera Buga.
Angajatele oficiului poştal, care erau nevoite până acum să parcurgă câţiva kilometri pe jos, în fiecare zi, au primit biciclete.
Directorul întreprinderii "Poşta Moldovei" a declarat că în curând vor fi inaugurate noi oficii şi vor fi modernizate cele vechi.
"În urma lichidării celor trei bănci noi am achiziţionat tehnică de calcul. Poşta Moldovei este computerizată, lucrăm în reţeaua online, 99 % din oficii, ceea ce ne dă posibilitatea mult mai rapid să contabilizăm toate procesele", a spus directorul general "Poşta Moldovei", Serghei Nastas.
Recent, "Poşta Moldovei" a deschis un nou oficiu pe bulevardul Ştefan cel Mare din Capitală.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1786
- Populația:
- 711 locuitori
Doibani I este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Doibani I, Doibani II și Coicova. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Dubăsari și la 60 km de Chișinău. Populaţia satului Doibani I alcătuia 711 oameni în anul 2011. Satul Doibani I a fost menționat documentar în anul 1786.
Comments
(0)