|
Un program de susţinere cu hrană a nou-născuţilor va fi realizat din 2018 în UTA Gagauz-Yeri
Un program de asigurare cu hrană a nou-născuţilor va fi realizat în UTA Gagauz-Yeri din anul curent. Pentru acest proiect din bugetul autonomiei a fost alocată suma de două milioane de lei, transmite MOLDPRES.
Potrivit lui Alexei Zlatovcen, şeful Direcţiei regionale pentru sănătate şi protecţie socială, de alimentaţie gratuită vor beneficia patru categorii de copii. „Hrana va fi distribuită în funcţie de vârsta şi regimul alimentar al copiilor. Pentru micuţii de până la şase luni, alimentaţi în întregime cu hrană artificială, este prevăzută o anumită schemă de distribuire a produselor şi alta pentru cei care sunt cu regim de hrană mixt. La fel este şi cu copiii de la şase la 12 luni", a menţionat Alexei Zlatovcen, citat de gagauzinfo.md.
De asemenea, mamele copiilor mai mari vor putea primi gratuit piureuri, iaurt şi chefir.
„Este vorba de un proiect care nu are scopul să înlocuiască laptele de mamă, ci, dimpotrivă, acolo unde este nevoie să susţină familiile cu nou-născuţi, asigurându-le cu produse verificate, sănătoase şi folositoare. Acest ajutor va fi oferit doar în urma indicaţiilor medicului de familie, care va trebui să noteze în fişa copilului dacă sunt ori nu oportune suplimentele alimentare", a precizat funcţionarul.
În prezent în autonomia găgăuză activează cinci programe de protecţie socială a mamei şi copilului. Pentru acestea anual este valorificat un buget de şapte milioane de lei.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1723
- Populația:
- 1975 locuitori
Tartaul este un sat şi comună din raionul Cantemir. Tartaul este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Cantemir și la 131 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1975 de oameni. Satul Tartaul a fost menționat documentar în anul 1723.
Comments
(0)