|
O stație de epurare a apelor uzate va fi construită la Cahul
O stație de epurare a apelor uzate va fi construită în municipiul Cahul. Totodată, vor fi extinse și rețelele de canalizare. Lucrările în acest sens sînt parte a două contracte implementate din sursele Guvernului Germaniei și au fost lansate astăzi.
Mai exact, contractul privind „Aprovizionarea cu Apă și Canalizare în raionul Cahul, Lot-2 Canalizare”, are o valoare de peste 9,39 milioane de euro, și prevede construcția a circa 33 km de rețea de canalizare, patru stații de pompare a apelor uzate și reabilitarea Stației Principale de Pompare Ape Uzate, precum și conectarea a circa 1900 de gospodării din municipiul Cahul, transmite IPN
Contractul „Stație de Epurare a Apelor Uzate din Cahul”, vizează construcția unei noi Stații de Epurare a Apelor Uzate pentru municipiul Cahul, în urma căreia, peste 32 mii de locuitori din municipiul Cahul și localitățile Roșu, Crihana Veche, Cotihana vor beneficia în perspectivă de servicii calitative de colectare și epurare a apelor uzate, îmbunătățind astfel aspectele de protecție a mediului și sănătății populației, precum și contribuind la îmbunătățirea condițiilor de trai ale acestora. Acesta are o valoare de peste 8,96 milioane de euro.
Potrivit lui Nicolae Dandiș, primarul orașului Cahul, prin recepționarea de fonduri pentru aceste proiecte s-au urmărit servicii de calitate de apă și sanitație și de a avea un mediu mai curat.
Lilia Dabija, ministra infrastructurii și dezvoltării regionale, a remarcat că odată cu aprobarea Strategiei Moldova Europeană 2030, a fost identificat un pilon separat destinat îmbunătățirii infrastructurii în scopul construirii Europei aici, acasă. Acesta prevede condiții firești de trai cu sisteme de sanitație, sisteme de epurare, drumuri bune și sigure. Din 495 de proiecte finanțate de la bugetul de stat, 153 sînt proiecte de îmbunătățire a infrastructurii de apă și sanitație, din acestea, 17 au fost finalizate, unde peste 23 de mii de persoane din 17 localități se bucură de acces la apă curată.
Margret Uebber, ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, a declarat că prin proiectul de aici Germania dorește să contribuie într-un mod foarte concret la îmbunătățirea accesului oamenilor la apă curată. Ea este de părere că oamenii trebuie să aibă acces la o rețea modernă și canalizare în regiune, cu mai puține riscuri pentru viața lor și mediul înconjurător. Pentru acest proiect Germania a promis 33,5 milioane de euro. Ambasadoarea susține că Germania sprijină Moldova în calea europeană și va fi alături de poporul ei pentru a-l însoți pe acest drum.
Adam Grodzicki, șef Adjunct al Secției Cooperare în cadrul Delegației UE în Republica Moldova, consideră că managementul apelor este un proces care face parte din apropierea de standardele și normele europene. În opinia sa, astfel de proiecte o fac pe Moldova să fie mai aproape de integrarea în UE.
Proiectul va moderniza rețelele de distribuție Apă-Canal Cahul, în așa fel încît serviciul de aprovizionare cu apă și de canalizare să fie ridicat la nivelul standardelor europene.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Оазис в голой степи. Как больше 20 лет живут экопоселенцы на Западе Казахстана? (+Фото)
- Эта трава входит в число выдающихся целительных трав!
- 10 интересных фактов о Земле (Видео)
- Пифагор первым принес вегетарианство на Запад
- Остатки древних цивилизаций: шлифованные горы со следами машинной обработки (+Фото)
- В деревне счастье даётся бесплатно
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1610
- Populația:
- 1067 locuitori
Văscăuți este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţil Octiabriscoe și Făgădău. Localitatea Văscăuți este situată la distanța de 34 km de orașul Florești și la 120 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1067 locuitori. Prima atestare a satului Văscăuți din ținutul Soroca datează din anul 1610.
Comments
(0)