21 january 2021, 11:00 Composers, performers, musical groups views 3286
„Fotbalul ne unește” a ajuns și la Sîngerei
21 january 2021, 11:00 Composers, performers, musical groups views 3286

„Fotbalul ne unește” a ajuns și la Sîngerei

FMF, în colaborare cu UNICEF și Asociația Special Olympics, continuă să implementeze Proiectul-pilot „Fotbalul ne unește”, care are ca scop responsabilizarea societății și incluziunea copiilor cu CES în societate. Noul proiect se desfășoară în 20 localități din 16 raioane ale țării.

Orașul Sîngerei a devenit, astfel, a cincea localitate care implementează acest proiect. Festivalul incluziv a fost desfășurat la grădinița Mărțișor și Liceul Teoretic "Dimitrie Cantemir", unde au participat 60 de copii. Micuții au fost ghidați de către educatorii lor, folosind elementele de bază ale fotbalului pentru a face cunostință cu sportul rege. De asemenea au fost organizate seminare pentru educatori și profesori, unde s-a discutat despre scopurile, etapele și continuitatea proiectului. La fel, pentru a evidenția importanța și actualitatea acestui proiect, au fost prezentate mai multe platforme informaționale pentru crearea metodologiei specifice practicării fotbalului incluziv în regiune.

Fiecare copil s-a ales cu un certificat de participare. De asemenea, ambele instituții au primit de la Federația Moldovenească de Fotbal și Special Olympics setul de inventar și echipament sportiv (5 mingi, plasă de mingi, 10 jaloane, scăriță de coordonare, fluier, pompă, 40 maiouri/40 plastroane, 2 maiouri polo).

La eveniment au participat Chiril Șușu, secretarul general al ARF Sîngerei, Elena Patraș, directoarea grădiniței Mărțișor, Larisa Gavrilova, directoarea Liceului Teoretic "Dimitrie Cantemir", Eugen Cucoș, Direcția sport a primăriei orașului Sîngerei, Andrei Cucoș, viceprimarul orașului Sîngerei, Anatolie Cojocari, managerul proiectului "Fotbalul ne Unește".

Toate evenimentele din cadrul proiectului „Fotbalul ne unește” se desfășoară cu respectarea strictă a instrucțiunilor protocolului privind măsurile de prevenire a infecției COVID-19.

Source: noi.md

Keywords:

fotbal , sport , Sîngerei

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1671
Populația:
1559 locuitori

Berlinţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Berlinţi şi Caracuşenii Noi. Satul Berlinţi este situat la o distanţă de 14 km de oraşul Briceni, la 12 km de staţia de cale ferată Lipcani şi la 240 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1559 de oameni. Prima atestare documentară a satului Berlinţi datează din septembrie 1671. La acea  dată satul se numea Bîrlinţi şi era în componenţa ţinutului Hotin.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.