31 may 2021, 18:00 views 3759
Anul acesta a fost greu pentru toți pedagogii și elevii. Declarație (VIDEO)
31 may 2021, 18:00 views 3759

Anul acesta a fost greu pentru toți pedagogii și elevii. Declarație (VIDEO)

În ciuda vremii nefavorabile și a pandemiei care continuă, ultimul sunet cu ocazia sfîrșitului de an școlar 2020-2021 la liceul teoretic "Mihai Grecu" din capitală, ca de obicei, s-a desfășurat într-o atmosferă festivă și solemnă și a inclus un program cultural bogat, numere muzicale cu cîntece și dansuri, zîmbete de bucurie ale elevilor și profesorilor, urări de bine pentru absolvenți, lansare de baloane spre cer, emoțiile explozive cu ocazia finalizarea unei alte etape importante în viața elevilor.

După cum a menționat pentru portalul Noi.md directoarea liceului "Mihai Grecu" Svetlana Glotova, anul de studii care s-a încheiat a fost mai ușor decît cel precedent.

"Deși pandemia încă domnește pe pămîntul nostru, pe întreaga planetă și, desigur, a schimbat radical toate planurile, chiar și în raport cu ultimul sunet. Este foarte trist că nu au putut fi prezenți la careu toți elevii liceului, întregul personal didactic. Dar sperăm că pînă la 1 septembrie, situația se va schimba spre bine și vom vedea toți copiii, toți profesorii și toți părinții la frumosul careu deja cu ocazia primului sunet" a subliniat Svetlana Glotova.

"Acest an de studii a fost greu și ne-a învățat multe, și-a făcut propriile ajustări. Dar datorită eforturilor noastre, eforturilor colegilor noștri, a fost asigurată continuitatea procesului de învățămînt în condiții de maximă securitate", a spus ea.

Directoarea liceului a recunoscut că învățămîntul la distanță a fost destul de greu și pentru profesori.

La rîndul său, vice-pretorul sectorului Botanica, Iurie Vitneanschii, a mulțumit întregului personal didactic al acestei instituții de învățămînt și al altor licee, menționînd că anul acesta a fost cu adevărat dificil pentru toate cadrele didactice și elevii.

"Din cauza covidul ne-am confruntat cu foarte multe probleme cu învățămîntul online. De aceea, anul acesta a fost foarte greu pentru sistemul de învățămînt", a spus Iurie Vitneanschii.

El le-a urat tuturor absolvenților să dea cu bine examenele și succese mari în construirea carierei.

Source: noi.md

Keywords:

ultimul sunet , scoala , Chisinau

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1783
Populația:
4280 locuitori

Taraclia este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Taraclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Căușeni și la 96 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4280 de oameni. Satul Taraclia a fost menționat documentar în anul 1783.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.