30 november 2016, 11:01 views 10227
Evoluția bradului din centrul Capitalei în perioada 2007 – 2016 (Foto)
30 november 2016, 11:01 views 10227

Evoluția bradului din centrul Capitalei în perioada 2007 – 2016 (Foto)

Problema brazilor a fost mereu complicată pentru cei din Chișinău. De puține ori cineva a spus: „Ecce Bradul!". De cele mai multe ori, e comparat cu cel de anul trecut. De aceea, echipa #diez a vrut să vadă cum au arătat brazii din Chișinău în ultimii 10 ani.

Interesant este faptul că pînă în 2007 e aproape imposibil să găsești un brad pe unul din site-urile de știri, de parcă s-a șters toată arhiva brazilor pentru a șterge orice urmă.

De asemenea, din 2007 povestea brazilor de Crăciun se complică, mai ales după alegerea lui Dorin Chirtoacă Primar de Chișinău. Uitați-vă și spuneți care credeți că este cel mai frumos brad pe care l-a avut Chișinăul în ultimul timp.

2007

Bradul a fost furat. Dorin Chirtoacă a instalat bradul însă, la scurt timp, acesta a fost luat din Piață, deoarece nu corespundea cu sărbătorile oficiale ale Republicii Moldova, care sărbătorea atunci Crăciunul doar pe 7 ianuarie.

Deutsche Welle numea atunci bradul de Crăciun – simbol al luptei anticomuniste.

Deoarece nu a fost permisă instalarea bradului, Tineretul Liberal a plasat, în locul iniţial al Pomului de Crăciun, un brăduţ simbolic, care avea jucării cu mesaje de tipul: „Dreptul la libertate personală", „Dreptul la siguranţă", „Dreptul la libertatea de exprimare", „Libertatea gîndirii, conştiinţei şi religiei".

2008

Epopeea bradului a continuat. Pomul de Crăciun al Primăriei Chișinău, înalt de 17 metri, a fost furat, după ce marți fusese arestat de poliție. Pomul de Crăciun al Primăriei a dispărut de la Ocolul Silvic Strășeni, unde a fost reținut de poliție la 16 decembrie.

Mai apoi, Dorin Chirtoacă a găsit bradul la o casă de copii, însă a renunțat să-l ia de acolo. În schimb, a împodobit trei brazi din Scuarul Teatrului de Operă și Balet.

2009

În 2009, de Crăciun, încă se căuta mai mult adevărul despre 7 aprilie, așa că Bradul nu a fost în prim-plan.

2010

În 2010, se spunea că e un brad urît și că bradul din Bălți e mai frumos. Jurnal scria: „Pomul de Crăciun din centrul Chişinăului, împodobit de femeile care strîng frunzele din capitală, arată ca o Chiriţă – cu de toate pe el şi fără bun-gust".

2011

Pomul de Crăciun din 2011 a fost adus, în acel an, din satul Bozieni. Avea o înălțime de peste 25 de metri, iar primăria a plătit pentru el 11 mii de lei. Ghirlandele au fost aprinse în fiecare seară, pînă pe data de 14 ianuarie. Pentru a ilumina orașul de sărbători, Primăria a cheltuit aproape 1,5 milioane de lei.

În 2011, Dorin Chirtoacă spunea că bradul din Chișinău e mai frumos decît bradul din Bruxelles.

2012

În 2012, bradul de Crăciun a fost inaugurat pe 1 decembrie cu un concert al formației Vunk.

Potrivit Publika, autorităţile au ales, în acel an, un arbore care are aproximativ 50 de ani şi o înălţime de 20 de metri. Pomul a fost tăiat din curtea unui chişinăuian. Bradul din centrul capitalei va fi îmbrăcat în alb şi roşu, culori pe care, potrivit Primăriei, le-ar fi ales locuitorii oraşului. Astfel, pomul va avea 800 de globuri şi cei cinci kilometri de ghirlande electrice.

În acest an, autorităţile capitalei au cheltuit peste 4,5 milioane de lei pentru pregătirea oraşului de sărbătorile de iarnă.

2013

Bradul principal al țării a avut în jur de 18 metri înălțime şi a fost crescut în grădina unui locuitor al satului Coşerniţa, din raionul Criuleni, timp de 40 de ani. Costul copacului a fost de circa 15 mii de lei, iar pentru transportarea şi împodobirea acestuia, Primăria a mai cheltuit alte 15 mii de lei.

2014

Bradul principal al țării are în jur de 20 metri înălțime şi este cu trei metri mai înalt decît cel de anul trecut. Pomul a crescut în curtea unui agent economic din cartierul Poşta Veche al Capitalei timp de 35 de ani. Agentul l-a oferit cadou municipalității. Angajații de la „Lumteh" au avut o zi la dispoziție ca să împodobească bradul cu peste 1200 de globuri şi luminițe şi peste 2 kilometri de ghirlandă.

Totodată, în Chișinău a fost inaugurat și iluminatul decorativ pe străzile Capitalei. În total, 100 de străzi din capitală vor fi iluminate decorativ în perioada 1 decembrie – 14 ianuarie.

2015

În 2015 primăria Capitalei a decis să nu cumpere un brad, ci să împodobească un pom de Crăciun din cei care cresc alături de Arcul de Triumf. De asemenea în PMAN încă era protest.

„PMAN este ocupată și am decis să rămînem lîngă Arcul de Triumf. Vom utiliza un brad de acolo. Pe cale de excepție, admitem că ar putea fi unul adus defrișat, așa cum făceam în fiecare an, dar este puțin probabil", a spus Dorin Chirtoacă,

2016

În 2016, pomul de Crăciun are aproximativ 17 metri, 37 de ani și costă 15.000 de lei. Și pentru prima dată bradul este plătit de către un om de afaceri care nu vrea să-și dezvăluie numele.

Eliferie Haruta, șeful de la Spații Verzi spune că bradul se afla în gospodăria unei familii din Ialoveni, din satul Vasieni. Proprietarii spun că pomul a fost plantat acum 37 de ani, iar acum vor să-l taie, întrucît rădăcinile acestuia s-au extins pînă la casa în care locuiesc.

Source: diez.md

Keywords:

Chisinau , brad , evolutie

Comments

 (1)
  • #1 RINA Reply Quote selected
    Неужели  в примэрии не видят уродство елки. Срочно надо елку, прикрепив к ней дополнительные ветки, заново украсить.
    Должен быть специальный человек дизайнер отвечающий за украшение елки. Ведь мы у детей формируем чувство прекрасного.
    Если мало игрушек то, только скажите сотни кишиневцев принесут большие игрушки.
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1605
Populația:
916 locuitori

Meşeni este un sat şi comună din raionul Rezina. Meşeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Meșeni este situat la o distanță de 40 km de orașul Rezina și la 80 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 916. Satul Meșeni este menționat documentar la 27 aprilie 1605.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.