|
Ce străzi din Chișinău ar putea fi lovite de apele de la Ghidighici
Experții au explicat pentru Sputnik Moldova cum trebuie să se comporte chișinăuienii în cazul ruperii barajului de pe lacul de acumulare de la Ghidighici.
Președintele Mișcării Ecologice din Moldova, Alecu Reniță, a subliniat în discuția cu corespondentul Sputnik că în cazul ruperii barajului de la Ghidighici, lovitura principală a valului cu o înălţime de câţiva metri va fi îndreptată către strada Albișoara din Chișinău.
Autoritățile țării, serviciile speciale și experții economici afirmă: asupra Chișinăului planează un pericol, în sensul direct, dar și indirect al cuvântului. Este vorba de barajul de la lacul de acumulare din Ghidighici care a fost construit în anul 1963, iar de atunci acesta nu a mai fost reparat niciodată. Primul semnal de alarmă a fost tras de Serviciul de Informații și Securitate din Moldova, care s-a adresat cu o scrisoare către prim-ministrul interimar al Moldovei, Gheorghe Brega.
Colaboratorii SIS au atras atenția funcționarului la faptul că barajul este foarte uzat și au subliniat că apele îl pot rupe în orice moment, existând riscul unei situaţii cu consecinţe ireparabile. Starea de lucruri este atât de gravă încât "bomba cu efect întârziat de la Ghidighici" va deveni principală temă de discuție în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate din Moldova.
"Trebuie să se ia în considerare ce înălțime va avea valul. Probabil, va fi de aproximativ 3-5 metri. În acest caz toată partea de jos a Chișinăului, care este situată în lunca râului Bâc, va lua asupra sa lovitura principală. Este vorba de Sculeni și strada Albișoara. În zona de inundație se vor pomeni sute de case situate pe cursul râului Bâc", a subliniat Reniță.
Expertul afirmă că apele de la Ghidighici, în cazul ruperii, nu vor cruţa nici clădirile "Moldova-Gaz" și "Apă-Canal. Ele ar putea provoca alunecări de teren pe sectorul unde se află blocurile de locuit cu șaisprezece etaje de pe strada Albișoara, pot afecta puternic clădirea gării feroviare din Chișinău, pot provoca inundații pe strada Muncești și ar putea ajunge chiar până la Anenii Noi.
După cum a declarat pentru Sputnik secretarul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepționale, Socială Liliana Pușcașu, despre o posibilă rupere a barajului de la Ghidighici s-a discutat deja la ședința comisiei de profil din Parlament. Pușcașu a explicat ce trebuie să facă cetățenii care se află în zona de risc.
"Oamenii care se află sau locuiesc în imediata apropiere de zona de risc, trebuie să respecte regulile de comportament în cazul situațiilor excepționale. Cetățenii trebuie să urmărească relatările autorităților și să execute dispozițiile acestora în caz de situație excepțională la Ghidighici", a comunicat Pușcașu.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1927
- Populația:
- 117 locuitori
Goianul Nou este un sat din componența comunei Dubău din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Dubăsari și la 71 km de Chișinău. Populaţia satului Goianul Nou alcătuia 117 oameni în anul 2011. Satul Goianul Nou a fost înființat în anul 1927.
Comments
(0)