29 december 2015, 16:49 Classical music views 10101
Acțiune de caritate la patinoarul din Bălți
29 december 2015, 16:49 Classical music views 10101

Acțiune de caritate la patinoarul din Bălți

80 de copii cu deficiențe de sănătate s-au bucurat astăzi, la patinoarul din Piața „Vasile Alecsandri" din municipiul Bălți, de o adevărată poveste de iarnă, având ocazia să patineze, să fie antrenați în diferite jocuri distractive și, în cele din urmă, să se întâlnească cu darnicul Moș Crăciun. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a doua ediții a Caravanei de Crăciun, organizată de Organizația obștească „Altair-Z" și Organizația non-profit humedica e.V.

Evenimentul caritabil a avut loc duminică, 27 decembrie, între orele 12.00 – 13.00. Acțiunea a fost sprijinită de Primăria municipiului Bălți. Totodată, la organizarea evenimentului și-au adus contribuția voluntarii „Altair-Z" și mai mulți bălțeni care au dorit să facă un bine.

Animatoarea evenimentului, Cecilia Graur, șefa Secţiei paşapoarte de la Bălţi, susține că evenimentul de caritate a avut loc grație sprijinului din partea câtorva oameni cu sufletul mare atât din țară, cât și de peste hotare, printre care Dr. h.c. Haim Bilga, președintele Forumului european al evreilor vorbitori de limba rusă, unul dintre susținătorii evenimentului. „Cred că bunătatea și respectul vor salva lumea. Nu credeam că astăzi totul va fi atât de frumos", a spus Cecilia Graur, mulțumindu-le proprietarilor patinoarului pentru receptivitatea de care au dat dovadă în cadrul organizării acestui eveniment de caritate.

Potrivit directorului Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Ion Bodrug, care a sprijinit evenimentul în calitate de peroană fizică, „o echipă de oameni buni la suflet a organizat clipe de neuitat pentru copii cu nevoi speciale de la Bălți". „Cu această ocazie, ne învățăm a face fapte bune. Vom fi alături de cei care au nevoie de atenția noastră", a spus Ion Bodrug, adăugând că Moș Crăciun a venit la patinoarul de la Bălți cu surprize neașteptate pentru toți copiii.

Copii care s-au bucurat de clipele minunate la patinoarul din centrul „capitalei de nord" sunt de la Centrul de plasament „Drumul spre casă", de la Școala internat și de la Școala de orbi și ambliopi din Bălți.

Potrivit organizatorilor, cea de-a doua ediție a Caravanei de Crăciun, inaugurată astăzi, va continua până în data de 15 ianuarie 2016. Beneficiarii evenimentului urmează a fi copiii cu necesități speciale și copiii din familiile social-vulnerabile.

O acțiune de caritate similară a fost organizată în luna decembrie 2014, în cadrul primei ediții a Caravanei de Crăciun, care a avut loc în incinta Teatrului Național „Vasile Alecsandri" din Bălți. Atunci, a avut loc un spectacol de caritate pentru mai mult de 500 de copii din familii social-vulnerabile și copii din centrele de plasament din municipiul Bălți.

Source: hotnews.md

Keywords:

acțiunea , caritate , Balti

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1925
Populația:
698 locuitori

Codrul Nou este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Codrul Nou este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţă de 25 km de oraşul Teleneşti şi la 86 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 698 de oameni. Satul Codrul Nou a fost înființat în anul 1925.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.